Stiri

Incendiul de la Catedrala din Nantes: un voluntar al bisericii mărturisește că a pornit flăcările intenționat

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un bărbat de 39 de ani a fost acuzat de incendierea Catedralei din Nantes, unde o orgă care data din anul 1621, a fost distrusă.

Un asistent voluntar al bisericii a mărturisit că a pornit intenționat incendiul care a deteriorat grav Catedrala Saint Peter și Saint Paul din Nantes, a declarat avocatul acestuia.

Bărbatul de 39 de ani, un solicitant de azil din Rwanda, care locuiește în Franța de câțiva ani, a fost arestat sâmbătă, după ce analizele de laborator au stabilit că incendiul a fost pus intenționat, a anunțat procurorul de caz.

„Clientul meu a colaborat”, a spus duminică pentru ziarul Presse-Ocean avocatul bărbatului, Quentin Chabert, fără să explice motivele pentru care clientul său a încercat să dea foc Catedralei Saint Peter și Saint Paul.

„Regretă faptele comise … Clientul meu este devastat de remușcări”, a spus Chabert.

Procurorii au deschis o anchetă în urma incendiului din dimineața zilei de 18 iulie, după ce aceștia au constatat că focul a izbucnit în trei locuri diferite in Catedrala pe care bărbatul a închis-o în urmă cu o seară.

El a fost ridicat de către polițiști pentru interogatoriu a doua zi, ulterior fiind eliberat fără să fie pus sub acuzare, rectorul catedralei spunând la acea veme: „Am încredere în el la fel de mult că și cum am încredere în orice voluntar.”

Dar procurorul din Nantes, Pierre Sennes, a spus sâmbătă seara, într-o declarație de presă, că bărbatul a fost acuzat până la urmă de „distrugeri și daune provocate de incendiu și se confruntă cu o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare și o amendă de 150.000 de euro.”

„El a recunoscut încă de la începutul interogatoriului, că a pornit cele trei focuri din catedrală, aprinzând orga principală, orgă mai mică și tabloul electric”, a spus Sennes.

Incendiul a avut loc la 15 luni după incendiul devastator de la Catedrala Notre-Dame din Paris, iar atunci s-au atras mai multe semnale de alarmă cu privire la riscurile de securitate pentru alte biserici istorice din Franța.

În timp ce pompierii au reușit să stingă focul din Nantes după doar două ore, fără a-i fi afectată structura principala, orga, care data din 1621, care a supraviețuit revoluției franceze și a trecut prin cel de-al doilea război mondial, a fost distrusă.

De asemenea, s-au pierdut artefacte și picturi neprețuite, inclusiv o lucrare din secolul al XIX-lea a artistului Jean-Hippolyte Flandrin și vitralii care conțineau rămășițe din sticlă din secolul al XVI-lea.

Lucrările la Catedrală au început în 1434 și au continuat până în 1891. A fost avariată de un incendiu în 1972, după care au fost adăugate armături de beton.

Guvernul francez a spus că va asigura restaurarea catedralei. Philippe Charron, șeful agenției regionale de patrimoniu, a avut o intervenție scurtă, „dacă va fi posibil, anumite elemente ale orgii principale vor fi restaurate.

„Va dura câteva săptămâni pentru a asigura structura cladirii înainte să se poată începe lucrările … alte câteva luni de inspecții minuțioase”, el a adăugat că reconstrucția va dura câțiva ani.

SURSA | The Guardian

Comments are closed.