Stiri

PREDICA de DUMINICĂ cu Bebe Ciaușu: Psalmul 63:1-8 – Vreau să Te cunosc mai mult! 

Pinterest LinkedIn Tumblr

V-aţi gândit vreodată cât timp petrecem clădind relaţii noi sau consolidându-le pe cele vechi? Cultura în care trăim a făcut din conectarea oamenilor afacerea mileniului. Telefoanele, mai ales cele inteligente (smart-phonurile), tabletele, Facebook, Twitter şi tot ce ţine de internet, ne oferă acces foarte rapid la prieteni, familie, ne ajuta la slujbe (pe cei mai tineri) etc. Relaţiile online cer timp şi li-l oferim din plin. Dar v-aţi gândit cât timp petrecem clădind sau păstrând relaţii faţă în faţă (offline). Mai ales, cât timp petrecem şi cât efort depunem în relaţia cu Dumnezeu, în a clădi o relaţie faţă în faţă cu cel de care ne-am legat viaţa pentru veşnicie?

Studiem subiectul acesta fascinant al dezvoltării intimităţii cu Dumnezeu şi aş vrea să îmi îngăduiţi să vă întreb: Ce fel de relaţie aveţi cu Dumnezeu? Este El un Dumnezeu distant pentru dumneavoastră sau un Prieten apropiat? Scriptura ne dă de înţeles că Dumnezeu ne-a creat pentru a-L cunoaşte şi pentru a-I reflecta gloria şi caracterul în lume, pentru a popula pământul cu fiinţe care să-I semene. Şi pentru că El Însuşi este un Dumnezeu relaţional, dovadă fiind faptul că există în trei persoane – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – şi pentru că noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea Lui, suntem creaţi să relaţionăm, mai ales cu El. Deşi a creat tot ce există în univers, Dumnezeu nu poate relaţiona cu munţii şi cu stelele, ci doar cu noi, fiinţele create după chipul şi asemănarea Sa. Ce onoare extraordinară ni s-a oferit!

Dar când păcatul a intrat în lume, chipul şi asemănarea cu Dumnezeu au fost cumplit de afectate. Duhul omului, sufletul lui şi trupul lui au murit, relaţia omului cu Dumnezeu s-a rupt, ne-am înstrăinat de Creator şi am devenit incapabili să comunicăm cu El. Totuşi Dumnezeu S-a întrupat şi a coborât la noi, să ne aducă la viaţă, să ne ierte păcatele şi să ne înfieze pentru Sine; să se facă punte peste prăpastia pierzării şi să ne deschidă drumul spre cer. Prin credinţă, putem avea din nou comuniune cu El. Pavel exprimă foarte frumos acest adevăr în Efeseni 2:13-14. După ce ne aduce aminte că a fost o vreme în viaţa noastră când eram fără Cristos, fără drept de cetăţenie în poporul lui Dumnezeu, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume, Pavel spune: „Dar acum, în Cristos Isus, voi care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Cristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea…”.

Datorită acestei împăcări, Dumnezeu vrea să fim fiii Lui, iar relaţia noastră cu El să reflecte că El ne este Tată şi noi Îi suntem fii. Nu vrea o relaţionare distantă, ca un patron cu angajatul lui, ca un profesor cu elevul lui, ca un vecin cu alt vecin, ci una intimă, profundă, ca un tată cu propriii-i copii. Mulţi credincioşi frecventează slujbele bisericii, citesc Biblia, se roagă şi postesc şi totuşi relaţionarea lor la Dumnezeu este extrem de distantă. Mereu sunt confuzi şi frustraţi, întrebându-se de ce ei nu aud vocea lui Dumnezeu şi de ce nu-I discern

voia, de ce nu-I simt prezenţa, ajutorul şi călăuzirea. De ce? Haideţi să îndrăznim să răspundem: din cauza lipsei intimităţii cu Dumnezeu, a unei relaţii profunde cu Tatăl ceresc.

Să înţelegem ce este intimitatea cu Dumnezeu

Pentru a înţelege ce este intimitatea cu Dumnezeu, haideţi să privim la cuvintele lui David, pe care Biblia îl numeşte „om după inima lui Dumnezeu”. Psalmul 63:1-8 ne oferă o descriere a pasiunii acestui om pentru cunoaşterea lui Dumnezeu.

Setea după Dumnezeu

Unul dintre cele mai evidente elemente din acest psalm este setea lui David după Dumnezeu (v. 1).  Orice altă căutare, orice altă îndeletnicire, era pentru David ca un deşert, ca un ţinut uscat, înfierbântat şi lipsit de viaţă în comparaţie cu împlinirea sufletească pe care i-o aducea relaţia cu Dumnezeu. Sufletul şi duhul nostru nu vor fi niciodată împlinite până nu vom descoperi bucuria trăirii cu Cel care ne-a creat. Acesta este una dintre celebrele afirmaţii ale lui Augustin: „Dumnezeule, ne-ai creat pentru Tine şi sufletul nostru nu-şi va găsi odihna până nu se va odihni în Tine!”.

Pasiunea lui David pentru Dumnezeu este exprimată într-un mod incredibil de arzător: „îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă”. Cel care are o relaţie profundă cu Dumnezeu are parte de astfel de trăiri, îşi doresc mereu mai mult.

Deşteptarea simţurilor duhovniceşti

Al doilea aspect al intimităţii lui David cu Dumnezeu este abilitatea de a fi învăţat să-L vadă pe Dumnezeu prin credinţă (v. 2): „Aşa Te privesc eu în Locaşul cel sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava”.

Apropierea de Dumnezeu trezeşte capacităţile noastre duhovniceşti, simţurile spirituale. Pe măsură ce ne apropiem de El, învăţăm să-L vedem pe Cel nevăzut. S-ar putea să ziceţi: „Dar cum Îl putem vedea, pentru că Biblia spune că nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, doar Fiul Lui, care ni L-a făcut cunoscut?” Lui Moise i-a zis Dumnezeu: Nu poate omul să mă vadă şi să trăiască. Şi aşa este: Dumnezeu nu poate fi văzut de ochii noştri plini de păcate. Şi atunci, cum Îl putem vedea? Despre Moise se spune în Evrei 11:27:  „Prin credinţă a părăsit el Egiptul, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut”.

Pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu, abilităţile, capacităţile noastre spirituale care au fost moarte sau amorţite se trezesc la viaţă şi începem să-L vedem, prin credinţă. Un nou simţ al discernământului duhovnicesc, o nouă vedere spirituală se trezeşte în mine şi aşa învăţ ca, prin credinţă, să-L văd, să-L aud, să-I simt prezenţa şi să mă las călăuzit de El.

Noi valori şi priorităţi

Pe măsură ce relaţia cu Dumnezeu devine cel mai preţios lucru din viaţa mea, tot ce se întâmplă în viaţa mea începe să graviteze în jurul relaţiei mele cu El. Vă rog să ascultaţi: „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele tale. Te voi binecuvânta, dar, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile”.

Tot ce am, tot ce sunt, tot ce mi se întâmplă este evaluat prin prisma relaţiei mele cu Dumnezeu. Toate posesiunile, toată puterea, tot prestigiul toată popularitatea pe care lumea aceasta mi le oferă sunt deşertăciune în comparaţie cu cunoaşterea lui Dumnezeu.

Satisfacţie şi împlinire

Pe măsură ce încep să mă adâncesc în cunoaşterea lui Dumnezeu, El devine satisfacţia mea supremă, împlinirea sufletului meu. Ascultaţi: „Mi se satură sufletul ca ne nişte bucate grase şi miezoase şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul privegherilor nopţii” (vv. 5-6).

Îţi aminteşti când ai simţit ultima dată o astfel de împlinire în Dumnezeu? Nimeni nu trebuie să-ţi aducă aminte să te gândeşti la cei dragi, pentru că oriunde eşti şi orice faci, instinctiv gândurile se îndreaptă spre ei. Asta se întâmplă în viaţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu: oriunde sunt, orice ar face, gândurile li se îndreaptă spre El.

Încredere şi dependenţă

Când te apropii de Dumnezeu, El devine scutul şi adăpostul tău în furtunile vieţii. Prezenţa Lui te protejează şi ajungi să nu mai poţi trăi fără El. Ascultaţi din nou: „Căci Tu eşti ajutorul meu şi sunt plin de veselie la umbra ariilor Tale. Sufletul meu este alipit de Tine, dreapta Ta mă sprijină” (vv. 8-9).

Cei care-L cunosc într-un mod intim cu Dumnezeu au parte de siguranţa ce vine din supunerea faţă de El. N-au de ce să se teamă când ştiu şi cred că Dumnezeu este cu ei. David zice în Psalmul 27:1-3: „Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică? Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad. Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.

Cine n-ar vrea o experienţă atât de extraordinară cu Dumnezeu? Dar ea nu vine nici automat, nici accidental, ci este rezultatul cultivării unei relaţii de intimitate cu Dumnezeu. La fel ca în cazul relaţiilor de prietenie dintre două persoane. Prietenia adâncă nu are loc instantaneu, ci este rezultatul unei relaţionări pe termen lung. La fel este şi prietenia cu Dumnezeu: cere timp, cere dorinţă din partea noastră, cere disponibilitate, dedicare. Dar răsplata este pe măsură.

Bebe Ciaușu
Pastorul Bisericii Baptiste din Ineu

 

Comments are closed.