Stiri

PREDICA de DUMINICĂ cu Bebe Ciaușu: Psalmul 16 – Rezultatele intimităţii cu Dumnezeu

Pinterest LinkedIn Tumblr

Am privit în ultimele săptămâni la această temă atât de importantă a dezvoltării intimităţii cu Dumnezeu şi am văzut ce experienţe frumoase au avut oamenii care şi-au dedicat viaţa cunoaşterii profunde a lui Dumnezeu şi trăirii în intimitate cu Creatorul. Şi am văzut că ea nu este apanajul super-sfinţilor, ci al oricărui credincios mântuit. Dumnezeu este dispus şi este disponibil să se apropie de noi, să umble cu noi şi să ne binecuvânteze. 

Dar am văzut săptămâna trecută că aceasta cere dorinţă intensă, tânjire după El – trebuie să-ţi doreşti din toată inima să te apropii de El şi să înlături confortul, comoditatea, păcatele şi orice altceva te ţine deoparte de o astfel de apropiere de Dumnezeu. Apoi necesită timp. Dintre toate cerinţele dezvoltării unei profunde relaţii cu Dumnezeu, cred că timpul este printre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă cerinţă. Este interesant că ne facem timp pentru toate. Avem timp pentru muncă, avem timp pentru televizor, avem timp pentru internet, avem timp de ieşi în oraş, avem timp să mergem la cumpărături, avem timp să stăm la masă, avem timp pentru toate, numai pentru Dumnezeu nu avem timp, să stăm în linişte doar noi cu El în părtăşie, în Cuvânt şi rugăciune. Apoi intimitatea cu Dumnezeu cere credinţă, încredere totală în El, ascultare deplină de El şi o dragoste neîmpărţită pentru El. 

S-ar putea să spuneţi acum: „Bine, dar merită să investesc în relaţia asta cu Dumnezeu? Adică, sunt credincios; mă rog când mă trezesc, la masă şi când mă culc; citesc Biblia când apuc, că eu am slujbă, nu sunt casnic sau pensionar sau mai ştiu eu cum, şi merg la biserică – da, acolo la biserică am timp, cânt, mă rog, ascult predica. Adică eu sunt mulţumit cu atât, la ce mi-ar fi de folos o relaţie mai profundă cu Dumnezeu? Îngăduiţi-mi câteva răspunsuri, câteva beneficii ale cultivării unei relaţii de intimitate cu Dumnezeu.

Transformarea, schimbarea, sfinţirea

Nimeni nu poate avea o relaţie profundă cu Dumnezeu şi să rămână neschimbat. Pe un om care caută intimitatea cu Dumnezeu nu-l mai mulţumeşte doar un „creştinism de duminică”. Când înţelegi cine este El cu adevărat, dragostea pentru El creşte şi te motivează la o ascultare deplină şi începe transformarea, metamorfozarea spirituală. Te uiţi şi vezi cum zilnic Cristos ia chip în tine şi eşti schimbat tot mai mult într-o asemănare extraordinară cu El. Cel mai frumos compliment pe care ţi-l va face cineva va fi că semeni cu Cristos. Pavel zice în 2 Cor. 3:18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui din slavă în slavă prin Duhul Domnului”. 

Mulţi credincioşi îşi doresc în adâncul inimii lor transformarea aceasta în asemănare cu Cristos, dar nu sunt dispuşi să investească timp, să asculte de Dumnezeu şi să-L iubească cu o inimă neîmpărţită. 

Impactul, influenţa asupra altora

Nimic nu mă impresonează mai tare la sfinţii din trecut sau la cei din zilele noastre ca trăirea aceasta în intimitate cu Dumnezeu. Impactul pe care l-au avut asupra generaţiilor lor şi a celor care au urmat, nu a venit din cunoştinţele lor, deşi unii au fost plini de cunoştinţe, ci din trăirea lor, din umblarea lor cu Dumnezeu. Şi ce frumos au influenţat ei generaţii întregi de credincioşi. Mă gândesc la Avraam, prietenul lui Dumnezeu, singurul om din istoria acestei lumi numit „prietenul lui Dumnezeu”, până când a venit Domnul Isus şi a spus că şi noi putem fi prietenii Lui dacă ascultăm ce spune El. Ce trăire cu Dumnezeu, ce ascultare deplină, ce dragoste neîmpărţită, chiar şi când a venit vorba de familia lui, de fiul pentru care s-a rugat şi a aşteptat. Dar şi ce impact, ce influenţă asupra tuturor generaţiilor ce i-au urmat!

Mă gândesc la Moise, omul care stătea de vorbă cu Dumnezeu ca un om cu prietenul lui. Ce trăire cu Dumnezeu şi ce transformare: dintr-un criminal aprig la mânie a devenit cel mai blând om de pe faţa pământului. Şi, de asemenea, ce influenţă a avut asupra lumii. Mă gândesc la Iosif, la Daniel, la Martin Luther, la Jean Calvin, Balthazar Hubmaier; Arthur Tozer, John MacArthur, John Piper şi atâţia alţii. Pasiunea aceasta pentru Dumnezeu ajunge să-i influenţeze pe cei din jur. 

Îţi oferă experienţe extraordinare cu Dumnezeu

De ceva vreme, pe măsură ce am dezvoltat studiul acesta despre intimitatea cu Dumnezeu, m-a captivat ideea aceasta a diferenţei dintre un creştin obişnuit şi unul care caută intimitatea cu Dumnezeu. Am început să mă gândesc la cazurile din Scriptură în care oameni din aceeaşi vreme, din acelaşi context socio-cultural au avut parte de experienţe foarte diferite doar pentru că unul s-a mulţumit cu obişnuitul, iar celălalt s-a aventurat în explorarea cunoaşterii profunde a lui Dumnezeu. Iată câteva exemple:

  • În timp ce Abel se bucură de părtăşie cu Dumnezeu în faţa altarului, Cain este plin de mânie şi de fiere amară, de dorinţă de răzbunare. Amândurora li s-au oferit aceleaşi privilegii, aceleaşi şanse, acelaşi drept la jertfă şi apropierea de Creator.
  • În timp ce neprihănitul Lot îşi chinuia sufletul în Sodoma (2 Petru 2 :7-8), neprihănitul Avraam sta la masă cu Dumnezeu sub stejarii lui Mamre.
  • În timp ce Aaron, mâna dreaptă a lui Moise în slujire, cedează presiunii poporului şi face un Dumnezeu de aur, experienţă ce avea să-i umple faţa de ruşine, Moise stă în prezenţa Creatorului atât de aproape că pleacă de acolo cu faţa strălucindu-i. 
  • În timp ce fiii cei mai mari ai lui Iacov se îndepărtează de Dumnezeu, vorbesc urât, doi dintre ei comit crime sălbatice, altul săvârşeşte incest, şi se adâncesc în păcat până acolo că se gândesc să-şi ucidă fratele, dar apoi îl vând ca sclav, Iosif începe să trăiască cu Dumnezeu şi ajunge guvernator în Egipt. Si în timp ce neprihănitul acesta conduce o ţară înfloritoare şi se bucură de putere, de prestigiu şi de alte privilegii, fraţii lui rabdă de foame. 
  • La fel s-a întâmplat cu Naomi. În timp ce Dumnezeu cercetase Betleemul, din care plecase în urmă cu zece ani, şi-i dăduse belşug de pâine, ea merge de la mormânt la mormânt într-o ţară străină să-şi plângă soţul şi copiii. 
  • E un episod pe care l-am descoperit când studiam cartea judecători cu fraţii vineri seara despre Samson şi Samuel. Nu am ştiut că au fost contemporani, că au trăit o bucată de vreme în acelaşi timp. În tip ce unul aude vocea lui Dumnezeu şi trăieşte în dedicare deplină faţă de Dumnezeu, celălalt învârte la moară pentru filisteni, având ochii scoşi şi fiind umilit în ultimul hal. Amândoi au fost aleşi, amândoi au fost unşi, amândoi au fost chemaţi în slujire, amândoi au avut parte de aceleaşi privilegii. Dar trăirea în intimitate cu Dumnezeu în cazul lui Samuel şi trăirea lumească în cazul lui Samson, au făcut diferenţa. 
  • Ce să spun de primii doi împăraţi ai lui Israel ? În timp ce David compune Psalmi, trăieşte cu Dumnezeu, caută faţa lui Dumnezeu în tot ce face şie este numit „om după inima lui Dumnezeu”, Saul devine posedat de demoni şi merge să întrebe vrăjitoarele şi pe cei ce chemau morţii ce să facă.
  • În vreme ce ultimul rege al lui Israel, Osea, un nelegiuit ce L-a nesocotit pe Dumnezeu, era înfrânt de armata asiriană şi dus în robie împreună cu poporul său, în Regatul de Sud al ui Iuda, un rege tânăr, dar neprihănit, l-a luat pe profetul Isaia, au mers în Templu şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu şi au avut parte de cea mai extraordinară biruinţă – îngerul a ieşit şi a ucis 185.000 de soldaţi asirieni. 
  • Aş putea continua cu multe alte exemple, dar mai amintesc doar unul, poate cel mai relevant, cel al ucenicilor Domnului Isus. El i-a ales pe toţi cei doisprezece apostoli, i-a trimis în misiuni în care au făcut minuni fantastice, au ascultat cu toţii cuvântările minunate ale Mântuitorului, dar trei dintre ei erau în cercul intim al lui Isus: Petru, Iacov şi Ioan. Poate că ei au reuşit să se apropie cel mai mult de El, să-L înţeleagă cel mai bine. Doar ei trei au avut privilegiul de a-L însoţi pe Isus în casa lui Iair unde a vindecat-o pe fiica de 12 ani a acestuia. Doar ei trei. Doar ei trei L-au însoţit pe Mântuitorul pe Muntele Tabor unde L-au văzut proslăvit, strălucind de gloria cerească alături de Moise şi Ilie. Ceilalţi se luptau neputincioşi cu un duh de surzenie şi de muţenie ce se năpustise peste un sărman copil. Doar cei trei din cercul intim au fost duşi de Isus în Ghetsimani. Toţi au fost ucenici, toţi au fost aleşi. Dar trăirea în intimitate cu Dumnezeu le-a dat posibilitatea să trăiască experienţe nemaiîntâlnite. 

Asta înseamnă să fii creştin obişnuit sau creştin plin de pasiune pentru gloria lui Dumnezeu. În fine, un ultim beneficiu al intimităţii cu Dumnezeu:

Ne pregăteşte pentru cer

Într-o bună zi, orice credincios va merge să-L întâlnească pe Domnul. Cum va fi Domnul Isus atunci pentru tine şi pentru mine: un străin sau un prieten? Cea mai profitabilă investiţie pe care o putem face este să ne adâncim în relaţia cu Dumnezeu. Doar scafandrii curajoşi care se avântă în adâncuri văd cele mai frumoase vietăţi ce trăiesc în adâncuri, cei care ne mulţumim să ne udăm puţin în băltoace le vedem în poze sau la televizor. La fel este şi-n relaţia cu Dumnezeu, cine se aventurează să se adâncească în intimitate cu El, va ajunge să spună ca David: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!

Răsplata pentru un lucru bine făcut aici pe pământ ne bucură foarte mult şi ne face să uităm toată munca şi tot greul pe care le-am îndurat. Dar gloria care ne aşteaptă în ceruri la dreapta lui Dumnezeu, bucuria de a sta lângă Cristos ca mireasă a Lui, de a moşteni cerul împreună cu El – toate acestea sunt dincolo de orice imaginaţie. Răsplătirile în cer sunt graduale, la fel ca şi pedepsele în iad. Lângă Cristos vor sta prietenii Lui cei mai apropiaţi. Aşa cum Ioan a stat cu capul pe pieptul Lui la Cina din seara trădării, cei care au renunţat, asemenea lui Pavel, la planurile lor, plăcerile şi la privilegiile lor, la puterea şi popularitatea lor, de dragul cunoaşterii lui Cristos, vor sta chiar lângă El, ceilalţi vor sta mai departe. 

Cine Îi este aproape acum, Îi va fi aproape şi atunci. Aşa că găseşte-ţi timp pentru cultivarea unei relaţii de intimitate cu Cristos. Lasă-ţi inima să spună:

Mai aproape, Doamne, către Tine,
Deși e grea crucea pentru mine,
Totuși cântarea mea este totdeauna
Mai aproape Doamne, către Tine.

Când soarele-apune, singur fiind,
Pe piatră-mi plec capul cel ostenit.
În visul meu și-atunci, o las ca să ajung
Mai aproape Doamne, către Tine.

Iar după vis vine dimineața,
Atunci eu cu ulei unge-voi piatra.
Și-așa și prin necaz, spre Tin’ eu sunt atras,
Mai aproape Doamne, către Tine.

Bebe Ciaușu
Pastorul Bisericii Baptiste din Ineu

Comments are closed.