Stiri

În toate şcolile din Marea Britanie trebuie predate lecţii despre stilul de viaţă LGBTQ

Pinterest LinkedIn Tumblr

Începând din această lună, toate şcolile din Anglia trebuie să predea după o programă incluzivă, care să conţină materii despre persoanele de orientare LGBTQ.

Şcolile gimnaziale vor educa eleveii despre orientarea sexuală, identitatea de gen şi relaţiile sănătoase, iar şcolile primare vor învăţa copiii despre ce înseamnă o famile diferită, care poate să includă şi membri LGBTQ.

Noile ghiduri indică faptul că o programă actualizata va permite elevilor să obţină „o stare mentală bună” şi vor învăţa „cum să fie în siguranţă şi sănătoşi.”

„Acesta este motivul pentru care am făcut materia ‘Educaţia privind Relaţiile’ obligatorie în toate şcolile din Anglia, iar ‘Relaţiile şi Educaţia Sexuală’ obligatorie la gimnaziu, iar ‘Educaţia privind Sănătatea’ obligatorie în toate şcolile finanţate de stat,” se mai spune în ghidul privind educaţia.

Sidonie Bertrand-Shelton din partea Stonewall, cel mai influent grup pro-LGBTQ din Marea Britanie a salutat noile schimbări spunând, „Educaţia incluzivă LGBT înseamnă a educa copii că unii dintre ei pot avea două mame sau doi tați. Educaţia privind familii alternative încă de la vârste fragede creează un mediu incluziv astfel încât fiecare să se simtă acceptat.”

Însă noile măsuri nu au fost bine primite de toţi părinţii.

Anul trecut în noiembrie, părinţii din Birmingham au protestat împotriva educaţiei privind egalitatea LGBTQ, argumentând că acest tip de educaţie este împotriva credinţei lor religioase.

Părinţii au arborat pancarte pe care se putea citi mesaje precum „Copiii mei, alegerea mea,” „Lăsaţi copii să fie copii,” şi „Spune-ţi NU sexualizării copiilor.”

Şi Şcoala Comunitară Parkfield din Birmingham a suspendat educaţia LGBTQ anul trecut până se vor consulta cu părinţii, după ce au avut loc protestele.

În ciuda rezistenţei din Birmingham, membrii Parlamentului englez au votat într-o proporţie de 538-21 în favoarea noii programe ce se va preda din septembrie 2020.

Părinţii au dreptul de a-şi retrage copii de la unele sau de la toate lecţiile ce sunt predate la orele de educaţie sexuală, însă elevilor nu le este permis să refuze material Relaţiile şi Educaţia privind Sănătatea.

Noile ghiduri încurajează profesorii să instruiască elevii într-o manieră delicată şi ordonată.

Ghidul conţine o frază conform căreia, „Ne aşteptăm ca toţi elevii să fie educaţi cu privire la relaţiile LGBT, la momentul potrivit, ca parte integrantă a acestei programe.”

Comments are closed.