Moment Istoric: Israel a semnat „Acordul Avraam” cu două state din Golf
Written by cristian on septembrie 20, 2020
Marți, 15 septembrie 2020, va rămâne un Moment Istoric pentru întreaga omenire. Israelul a semnat „Acordurile Avraam” cu primele state din Orientul Mijlociu, Emiratele Arabe Unite și statul Bahrain. Ceremonia a fost găzduit de președintele SUA, Donald Trump la Casa Albă.
Textul Declarației semnat de premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe de o parte, și șefii de diplomații din Emiratele Arabe Unite și Bahrain, pe de altă parte, exprimă următoarele angajamente.
„Declarația „Acordurilor Avraam”
Noi, subsemnații, recunoaștem importanța menținerii și consolidării păcii în Orientul Mijlociu și în întreaga lume, pe baza înțelegerii reciproce și a coexistenței, precum și a respectului pentru demnitatea și libertatea umană, inclusiv libertatea religioasă.
Încurajăm eforturile de promovare a dialogului interconfesional și intercultural pentru a promova o cultură a păcii între cele trei religii avraamice și întreaga omenire.
Credem că cel mai bun mod de a aborda provocările este prin cooperare și dialog și că dezvoltarea relațiilor de prietenie între state promovează interesele păcii durabile în Orientul Mijlociu și în întreaga lume.
Căutăm toleranță și respect pentru fiecare persoană pentru a face din această lume un loc în care toți se pot bucura de o viață demnă și de speranță, indiferent de rasa, credința sau etnia lor.
Susținem știința, arta, medicina și comerțul pentru a inspira omenirea, a maximiza potențialul uman și a apropia națiunile.
Căutăm să punem capăt radicalizării și conflictelor pentru a oferi tuturor copiilor un viitor mai bun.
Urmărim o viziune a păcii, securității și prosperității în Orientul Mijlociu și în întreaga lume.
În acest spirit, salutăm cu căldură și suntem încurajați de progresele deja realizate în stabilirea relațiilor diplomatice între Israel și vecinii săi din regiune, în conformitate cu principiile „Acordurilor Avraam”. Suntem încurajați de eforturile continue de consolidare și extindere a unor astfel de relații de prietenie bazate pe interese comune și un angajament comun către un viitor mai bun.”
Acordurile au fost redactate în trei limbi engleză, ebraică și araba, și marchează un moment major de cotitură geopolitică în Orientul Mijlociu, oferindu-i lui Trump o platformă de pacificator cu alegerile prezidențiale din 3 noiembrie la orizont, consideră redacția USA Today.
Primul ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu – בנימין נתניהו a spus: „Această zi este un pivot al istoriei, ea anunță zorii noi ai păcii. De mii de ani poporul evreu s-a rugat pentru pace, de zeci de ani statul evreu s-a rugat pentru pace și de aceea astăzi suntem plini de o recunoștință atât de profundă”.
Ce înseamnă asta din punct de vedere Biblic, aflăm de la pastorul Samy Tuțac: „Sfânta Scriptură ne învață să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului. Ierusalimul joacă un rol foarte important în istorie și în profeția biblică. Ieri, oficiali din Israel, Emiratele Arabe Unite și Bahrain s-au alăturat președintelui Donald J. Trump la Casa Albă pentru a semna acorduri de pace istorice numite „Abraham Accords”. Pacea din Orientul Mijlociu are impact asupra întregii, iar președintele Donald J. Trump și cei care au muncit atât de mult pentru această rezoluție, trebuie apreciați. Chiar dacă rămân multe de făcut, acesta este un început. Așadar, haideți să continuăm să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului (Psalmul 122: 6)”.