Lyon, Franța: preot ortodox împușcat în fața unei Biserici, atacatorul a reușit să fugă
Written by cristian on noiembrie 2, 2020
În timp ce Franța este plasată în stare de „urgență atentat”, după ce trei persoane au fost ucise și alte câteva rănite în urmă cu doar câteva zile în catedrala Notre-Dame din Nisa, sudul Franței, un alt atac a avut loc, în Lyon de această dată. Un preot ortodox a fost împușcat în fața unei Biserici, sâmbătă în jurul orei 16:00. La două zile după atacul din Nisa (Alpes-Maritimes), un bărbat a deschis focul asupra preotului în fața unei biserici ortodoxe din arondismentul 7 din Lyon, au declarat surse din poliție pentru Le Parisien.
Preotul în vârstă de 52 de ani de naționalitate greacă, se afla în fața edificiului, închizând biserica în jurul orei locale 16:00 (ora 15:00 GMT) când s-a produs atacul, acum se află acum în stare gravă la spital, a declarat sursa, care a cerut să rămână anonimă.
Victima a fost împușcata de la mică distanță, glonțul penetrandu-i ficatul, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Ministerul de interne a scris pe Twitter că „un incident este în curs” în orașul Lyon, „personalul de securitate și de urgență se află la fața locului”. Ministerul a îndemnat locuitorii să „evite zona” atacului. Agresorul fiind în continuare căutat de către forțele speciale.
Biserica în fața căreia s-a produs atacul este situată într-o zonă rezidențială „deosebit de liniștită” datorită noilor măsuri de izolare totală introduse vineri în Franța pentru a stopa pandemia de coronavirus.
La Paris, ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a format o celulă de criză pentru a încerca să gestioneze situația.
Primul ministru Jean Castex a vorbit despre „hotărârea guvernului de a permite tuturor să își practice convingerile religioase în deplină siguranță și libertate”.
Motivul atacului nu este clar.
Miniștrii francezi avertizaseră că ar putea avea loc și alte atacuri militante islamiste. După atacul mortal de la Nisa, președintele Emmanuel Macron a dispus supravegherea sporită a lăcășurilor de cult de către forțele militare franceze, care urmează să fie consolidate de la 3.000 de soldați la 7.000. Securitatea în școli va fi, de asemenea, sporită, a spus el.
Ministrul de externe Jean-Yves Le Drian a avertizat că cetățenii francezi se confruntă cu un risc de securitate „în orice parte a lumii s-ar afla”, spunând că au fost trimise alerte tuturor cetățenilor francezi din străinătate.
Franța a intrat vineri în a două izolare totală din cauza pandemiei de coronavirus, însă guvernul a scutit lăcășurile de cult până luni.
Țara se află în alertă maximă din ianuarie 2015, din cauza caricaturilor profetului Mohamed publicate de către revista săptămânală Charlie Hebdo, care a marcat începutul unui val de atacuri jihadiste care au ucis până acum peste 250 de persoane.
SURSA | France 24