Current track

Title

Artist

Background

Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor Baptiste 2020: Purtând în rugăciune femeile din Asia

Written by on noiembrie 4, 2020

În contextul Zilei Mondiale de Rugăciune a Femeilor Baptiste, care adună toate femeile Comunității Evanghelice Baptiste de pe Mapamond în rugăciune în prima zi de luni a lunii noiembrie, primul continent adus pe mâini de rugăciune este Asia. Femeile din Asia se confruntă cu multe dificultăți atât fizice, cât și emoționale. În multe țări din Asia femeile sunt inferioare bărbatului și adesea sunt obiectul abuzurilor și atrocităților greu de imaginat pentru cei de pe continentul European.

Vă chemăm să mijlocim pentru țările Asiatice:

HONG KONG – Rugați-vă pentru restaurarea păcii și a ordinii. Rugați-vă pentru tânăra generație ca să se comporte matur, pentru a recâștiga bunăstarea generală a societății rănite, în loc să reacționeze violent din furie. Rugați-vă pentru biserici ca să stea în spărtură, în modurile acceptabile și plăcute lui Dumnezeu.
INDONEZIA, MYANMAR, VIETNAM – Rugați-vă pentru ca să fie eliminată bariera conflictelor etnice și ca oamenii să se îndrepte spre stabilitate și progres. Rugați-vă ca bisericile să fie mai unite și credincioșii să continue să împărtășească Cuvântul lui Dumnezeu cu pasiune, în ciuda persecuțiilor.
CHINA, INDIA, MYANMAR, PAKISTAN – Rugați-vă pentru depășirea persecuției creștinilor. Rugați-vă pentru creștini ca să fie îndrăzneți în împărtășirea Cuvântului, în ciuda restricțiilor din țară, și ca mai mulți bărbați și femeisă fie salvați. Rugați-vă împotriva injustiției sociale față de femeile în anumite țări din Asia.
BANGLADESH, INDONEZIA, SRI LANKA, THAILANDA – Rugați-vă pentru stabilitatea politică în țările acestea. Rugați-vă pentru țările care prezintă mai mare riscuri de dezastre naturale (Indonezia, India, Japonia, etc.)
COREEA DE SUD și DE NORD – ca să fie una, uniți în Domnul pentru a sluji împărăției lui Dumnezeu. Rugați-vă ca surorile noastre din Coreea de Sud să fie folosite de Dumnezeu pentru a avea un impact asupra națiunii, aducând transformare asupra femeilor din următoarelel generații, ca acestea să iubească rugăciunea și slujirea.
FILIPINE – rugați-vă ca legea înaintată privind căsătoria persoanelor de același sex și divorț să nu fie adoptată.

Rugați-vă ca Dumnezeu, prin Duhul Său cel Sfânt, să călăuzească și să dea îndrăzneală credincioșilor ca să împărtășească Evanghelia.

  1. Lăudați pe Dumnezeu pentru noul Comitet al țărilor Asiatice condus de Dr. Vernette Myint San (Mayanmar).
  2. Lăudați-l pe Dumnezeu pentru eficiența, integritatea si cooperarea în cadrul diferitelor organe membre. Rugațivă ca să ni se alăture mai mulți tineri în slujire.
  3. Lăudați-l pe Dumnezeu pentru extinderea țărilor membre ale AMBF.
  4. Lăudați-l pe Dumnezeu pentru reînnoirea viziunii și a pasiunii. Rugați-vă ca să putem fi întotdeauna atenți la Marea Trimitere care ne-a fost încredințată. Lăudați-l pe Dumnezeu pentru un parteneriat eficient între statele membre.
  5. Lăudați-l pe Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite în ultimii ani, iar statele AMBF laudă si onorează pe Dumnezeu.