Stiri

Ziua a 10-a: Datori zeilor – #Pray15Days

Pinterest LinkedIn Tumblr

Stând deasupra patului de spital al fiicei sale, Jaya plângea. Nu înțelegea cum și de ce singurul ei copil se îmbolnăvise brusc. Sunt îndeajuns eforturile medicului pentru a-i salva fiica? Deși Jaya nu se gândea prea mult la chestiuni religioase, ea s-a îndreptat acum cu disperare către zeii familiei sale. În rugăciunea ei a spus: „Dacă îmi vindeci fiica, dacă îi salvezi viața, îți voi vizita templul de 70 de ori pentru 70 de puja (ceremonii speciale de rugăciune).”

Fiica lui Jaya și-a revenit. Câțiva ani mai târziu Jaya și-a amintit de jurământul pe care l-a făcut în spital și și-a dat seama că nu s-a apropiat încă de îndeplinirea lui, iar frica s-a strecurat în inima ei. Poate că zeii o vor pedepsi pe ea și pe fiica ei! Jaya a sunat rapid un preot pentru a aranja un puja în weekendul următor.

La fel ca pentru mulți alții din tradiția hindusă, cunoștințele lui Jaya despre zei implică faptul că nu primești nimic de la ei „pe gratis”. Adesea hindușii vor face promisiuni zeilor lor în schimbul favorurilor sau protecției, însă vor descoperi că este foarte greu sau imposibil pentru ei să își îndeplinească angajamentele. Este o revelație emoționantă când un hindus ajunge să experimenteze libertatea pe care i-o oferă Isus.

Puteți descărca ghidul de rugăciune în format PDF AICI!

Cum să ne rugăm?

  1. Scriptura vorbește mult despre libertatea care este în Hristos. Rugați-vă pentru hindușii care sunt cuprinși de frică încercând să „câștige” ajutorul sau protecția din partea zeilor lor, ca Dumnezeu să îi elibereze. (Galateni 5:1)
  2. Rugați-vă pentru cât mai multe vindecări și minuni care să Îl facă cunoscut pe Isus în rândul comunităților hinduse ca fiind Dumnezeul Vindecător.
  3. Rugați-vă ca Romani 8:1-2 să devină mărturia multor hinduși.

Comments are closed.