Stiri

„Biblia de la Buzău 2011” – Cea mai mică Biblie din lume, în posesia unui colecționar din Republica Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cea mai mică Biblie, tipărită pe suport de hârtie, o găsim în Republica Moldova. Unul din fericiții posesori ai acesteia este expertul în economie, Veaceslav Ioniță. Puțini sunt cei care cunosc pasiunea fostului deputat de a colecționa Biblii. Exemplarul a fost tipărit în 2011, la Buzău, de către un grup de entuziaști. La tipărire, aceștia au fost ajutați și de tehnică specială, de origine românească. Iar pentru ca Biblia să vadă lumina tiparului a  fost nevoie de cinci ani de muncă.

Cea mai mică Biblie din lume este de 11 ori mai mică decât precedentul record, are 288 de pagini, iar pentru a citi din ea avem nevoie de o lupă care ne va mări literele de 12 ori. Mica relicvă este de dimensiunea unei monede de doi lei și conține toate cele 66 de cărți ale Bibliei cu toate cele 31 de mii de versete, toată Biblia integrală, cu Noul și Vechiul Testament.

În Republica Moldova, Veaceslav Ioniță, este cunoscut ca expert în politici economice și fost deputat, însă, puțini sunt cei care, cunosc că analistul are și o pasiune pentru colecționarea traducerilor și edițiilor Bibliei în limba română.

Veceaslav Ioniță vine dintr-o familie de creștini evanghelici baptiști, care în perioada sovietică confecționau Biblii clandestin în subsolul casei. Acesta nu este unicul exemplar, are o colecție întreagă și este gata să jertfească resurse semnificative pentru a avea un exemplar unicat al Bibliei în colecția sa. Pe lângă colecționare este pasionat de studierea diverselor traduceri, iar pe lista lui de vise în această direcție este organizarea unei expoziții ai Bibliei la Chișinău.

„Mă leagă de lucrul acesta și personal, rudele mele, părinții, prietenii mei au lucrat în ilegalitate, clandestin, au tipărit prima Evanghelie în Republica Socialistă Moldovenească. Când am fost acum la București, un prieten de al meu, mi-a dat copia primei Biblii de la 1688. Foarte mult îmi place să fac o analiză comparativă a textelor biblice. De fiecare dată când găsesc un text interesant mă străduiesc să-l analizez din 20-30 de traduceri” ne-a împărtășit Veaceslav Ioniță.

În anul 2011 la Buzău, România a fost tipărită cea mai mică Biblie din lume. Această biblie este tipărită în varianta clasică pe hârtie offset. Biblia are dimensiunile de 20*25 mm și conține 288 de pagini cu o greutate totală de 8,72 gr. Varianta care a fost trimisă pentru înscrierea în Cartea Recordurilor Guiness avea dimensiunile de 4,6*6,3 cm și 32 pag.  Acest format a fost ales, pentru a putea fi comparată cu Biblia care deținea recordul precedent și a fost tipărită în Anglia în anul 1974, care avea aceași mărime dar conținea 878 de pagini.



Biblia de la Buzău, este varianta completă a Bibliei traducerea Cornilescu din 1924 și conține 3.566.480 litere, 773.693 cuvinte așezate în 31.102 versete împărțite în 1.189 capitole strânse în toate cele 66 de cărți din Biblie. În formatul ei obișnuit Biblia de la Buzău este de 11 ori mai mică decât precedenta cea mai mică Biblie tipărită în Anglia în 1974.

La ediția în limba română a celei mai mici Biblie din lume a lucrat o echipă a Editurii și Tipografiei creștine AncaPrint timp de 5 ani de zile cu utilizarea tehnologiei ZOOMSOFT România.  Tot această echipă a tipărit și varianta engleză a Bibliei și intenționează să tipărească Biblia în limbile spaniolă, germană, italiană, rusă, maghiară și franceză. Pentru a fi citită această Biblie este nevoie de o lupă care mărește de 10-12 ori.

Biblia în miniatură este de 11,04 ori mai mică decât precedenta cea mai mică Biblie, apărută în Anglia, în 1974. Biblia este cea mai tipărită carte din lume, cu peste 6 miliarde de exemplare vândute în întreaga lume. Prima tipărire a Bibliei în limba română s-a făcut în 1688 și a fost tradusă de Dumitru Cornilescu.

Urmăriți un interviu despre cea mai mică Biblie din lume cu posesorul ei, Veaceslav Ioniță, realizat de echipa TV8.

Comments are closed.