Jurnalul unui Doctor: Covid pozitiv
Written by cristian on decembrie 4, 2020
Și astăzi stau și mă gândesc care a fost contactul care a dus la îmbolnăvirea mea. Din păcate nu găsesc în multitudinea de pacienți nici unul care să fi fost simptomatic, sau cu care să fii fost fără protecție. Îmi aduc aminte că într-o gardă am internat o pacientă care a fost testată și ulterior a fost identificată pozitiv, asimptomatică. În aceea seara m-am culcat mai târziu, așa că a doua zi mă durea capul și aveam o stare de sfârșeală cam neobișnuită. A doua zi spre dimineața am făcut frison, ceea ce m-a alertat. Mi-am făcut un test la privat și am a fost diagnosticat pozitiv. În următoarea zi s-a diagnosticat și restul familiei. Toți am ieșit pozitivi. Câteva zile am încercat să ne tratăm acasă, însă febra nu ceda și saturația în oxigen era destul de scăzută, așa că am ajuns la spital. Când m-a văzut doctorița cum respir, de parcă aveam o piatră în plămân și mușchii intercostali se chinuiau să o ridice, m-a internat imediat.
E ciudat, au fost ani în care am avut câte o gripă așa de gravă, că nu puteam respira, îmi curgea nasul, ochii, mă ustura gâtul. Acum am avut căile aeriene libere, nu mi-a curs nasul, nu mi-am pierdut mirosul și gustul, în schimb, afectarea pulmonară a fost mai severă. Respirația în loc să fie liniștită, amplă, e șchiopătată, cu inspir scurt, furat și expir la fel de repezit, incomplet.
Am realizat că numărul de cazuri de la ATI sunt doar vârful icebergului. În jurul lor există miile de cazuri ca noi, de gravitate medie și ușoară care au nevoie de internare, de oxigen, de anticoagulant, antibiotice și alte resurse medicale. Doctorița care mă tratează a fost bolnavă în același salon și a stat o lună de zile în spital. Ne așteaptă o perioadă lungă de tratament și recuperare. Asta e clar.
Am avut parte de ajutorul unor îngeri. Colegi, prieteni, cunoscuți, oameni de la biserică, medici, unii dintre ei pe care nu îi văzusem niciodată, și-au dat concursul pentru a ne ajuta. O adevărată plasă de siguranță în care nu te simți singur. Cred că în aceste condiții de pandemie vom reuși numai prin colaborare, prin comuniune.
Cred că pentru fiecare dintre noi este important să simțim că facem ceva important, că putem aduce o schimbare în bine, că putem avea impact pozitiv în viața cuiva, că ieșim cumva din noi pentru a ne investii în alții. Ca în fiecare an, cu concursul unor oameni inimoși din comunitate: pastori, părinți, profesori, am putut identifica persoanele cele mai vulnerabile și care au nevoie de suport.
Dr. Mihai Tudor Gavrilă