Current track

Title

Artist

Background

Copiii noştri sunt comorile noastre

Written by on ianuarie 25, 2021

Aceasta înseamnă a explica copiilor că timpul este prețios şi chiar eu, ca părinte, vreau să înțeleg că timpul petrecut astăzi cu copiii mei sau cu nepoții este o vreme la vremea ei. Chiar și povestioarele care le citim, concluziile pe care le tragem, aranjarea mesei etc., toate acestea își au vremea lor. Prin felul în care îi primim pe copii când se întorc de la școală dorim să creăm o atmosferă de dragoste şi acceptare în care ei să învețe adevărurile biblice ale vieții și trăirii ei. Toate acestea ei le învață din modul în care investim timp și efort în educarea creştină a copiilor noştri deoarece înțelegem că şi aceasta are o vreme bine stabilită.

Poți să petreci tot timpul în jurul copiilor, să le împlinești nevoile fizice și, totuși, să nu investești în creşterea lor emoțională, mintală și spirituală. De aceea, este important ca orice părinte să înțeleagă că este o vreme în viața copiilor noştri în care putem să ne implicăm în mod specific ca să-i ajutăm din toate punctele de vedere. Investirea vieții noastre este prețioasă și timpul petrecut cu copiii noștri este într-adevăr o investiție deosebită. Înțelepciunea care vine din învățăturile Sfintelor Scripturi ne poate direcționa în alegerile zilnice pe care le facem, ca să ştim cum și ce să investim în copiii noștri. Rugăciunea pentru copiii noștri cere timp, concentrare și dedicare, dar este strict necesară. Folosirea jocurilor creative, a concluziilor și aplicarea principiilor vieții, potrivite cu vârsta, este o abilitate care o dobândim în timp. Ne facem timp ca să ascultăm ce spune copilul ca să putem răspunde potrivit cu nevoile lui, cu vârsta lui. Interacțiunea părinților cu copii îi ajută pe părinți să înțeleagă nevoile specifice și personale ale fiecărui copil.

Întipăreşte Cuvântul
Dumnezeu ne spune în Deuteronom 6:6-8:

„Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi”.

Prima instrucțiune pentru părinte este aceasta: Cuvântul lui Dumnezeu să fie în inima lui! Numai atunci când avem o relație continuă cu Dumnezeu putem să fim părintele care poate să-l pregătească şi să-l învețe pe copilul său. Apoi în Deuteronom 6:7 ni se spune să întipărim Cuvântul lui Dumnezeu în mintea copiilor. Ca să putem face acest lucru trebuie ca acest Cuvânt să ne modeleze pe noi, părinții, și astfel relația noastră cu Domnul și Cuvântul Lui să facă parte din viață și discuțiile zilnice cu copiii noștri. Acești copii au nevoie să ne audă pe noi citind Cuvântul, să ne audă rugându-ne şi din acțiunile noastre zilnice să înveţe principii pe baza cărora să-şi trăiască viața.

Când trăim zilnic Cuvântul lui Dumnezeu putem să întipărim în mintea și inima copiilor adevărurile Sfintelor Scripturi. Timpul de învăţare a copiilor va deveni în mod natural parte din viața noastră. De asemenea, în viață avem parte de evenimente şi acțiuni pe care nu le planificăm întotdeauna, dar care pot deveni ocazii potrivite în care să-i învățăm pe copii cum să trăiască potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Fie că mergem la școală, fie că ne oprim pe drum, fie că s-a defectat mașina – toate acestea pot deveni prilejuri de învățătură. Rugăciunea cu voce tare, în situațiile dificile, când ne exprimăm încrederea în Dumnezeu şi Îi cerem ajutorul, va crea o dependență de El în inima copiilor noștri, motivată de exemplul nostru. Când Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni, cum ar fi găsirea cheilor pe care le-am pierdut sau orice alt răspuns la rugăciune îi va ajuta pe copii să înveţe să depindă şi ei de El în toate lucrurile.

citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/investeste-in-cresterea-copilului/#utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=investeste-in-cresterea-copilului