Current track

Title

Artist

Background

PETRU HUȚUȚUI: CREȘTIN TOTAL SAU CREȘTIN NOMINAL!?

Written by on ianuarie 30, 2021

Am plăcerea să fiu parte din marele număr al celor ce simpatizează cu această platformă.

Mă aflu aici încă din anul 2019, apoi am intensificat relația în perioada stării de urgență cauzată de coronavirus, când administratorul platformei mi-a înlesnit libertatea de a mă adresa cu Biblia urmăritorilor acestei platforme.

De atunci, am fost tentat în mod repetat să adresez simpatizanților acestei platforme și nu numai, următoarea întrebare: care este semnificația numelui( titlului) pe care îl are această platformă?

Măcar că știți, vă reamintesc faptul că la evrei, numele pe care il dau nounăscutului, definește sau, ar trebui să descrie caracterul celui care îl poartă.

Pe meleagurile mioritice, numele pe care îl porți, definește identitatea și cam atât.
Te poți numi:
Croitoru
Militaru
Vrânceanu
Bucureșteanu
Botoșeneanu
Suceveanu
Craioveanu
Ardelean
Mureșan
Ungureanu
Moldovan
Lemnaru, etc

Însă, numele pe care îl porți nu te obligă în vreun fel.

Dar dacă te numești creștin, acest statut, atrage vreo responsabilitate?
Biblia spune că NAȘTEREA DIN NOU îl definește pe om ca fiind MÂNTUIT SAU NU.

Dacă marele număr al celor ce accesăm această pagină am fi testați pentru a ști dacă suntem CREȘTINI sau nu, NĂSCUȚI DIN NOU sau nu, care ar fi rezultatul?

„Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui “. 2 Timotei‬ ‭2:19‬ ‭EDCR‬‬

Se spune că în timpul războiului, un ostaș din armata lui Alexandru Macedon ar fi dezertat. În fuga lui de a se ascunde, l-ar fi întâlnit Alexandru Macedon și l-ar fi întrebat ce face și care îi este numele?

Dezertorul ar fi răspuns: “Alexandru Macedon”
În replică, generalul i-ar fi spus: “te întorci pe front să lupți sau îți schimbi numele”. Morala este că generalul nu accepta ca numele lui să fie asociat cu al unui dezertor…
Petru Huțuțui