Current track

Title

Artist

Background

Compasiunea – o mai vedem undeva?

Written by on februarie 5, 2021

Săptămâna trecută, împreună cu un grup de adolescenți am mers prin orășelul în care locuim și am vizitat oameni în etate și familii care se descurcă destul de greu cu lucrurile materiale. Am dus câte un dar fiecărei familii, le-am spus Evanghelia și ne-am rugat împreună cu ei. În tot acest proces, în câteva ore, am fost martoră la durerea care persistă în istoria fiecăruia.

Într-una din case, am cunoscut o doamnă pensionară, căreia i s-a amputat un picior și care în urma unor defecțiuni tehnice, a rămas și fără încălzire în casă. Tabloul acestei suferințe ne-a lăsat cu lacrimi în ochi și cu o piatră grea în suflet. În tot itinerarul parcurs prin localitate, bătrâni singuratici, copii flămânzi și cu picioarele goale ne-au întâlnit și nu le venea să creadă că am venit fără să cerem ceva în schimb, pur și simplu să-i vizităm și să le vorbim despre dragostea lui Dumnezeu. Îmi revin în memorie fiecare dintre ei și mă gândesc, cine mai arată compasiune în zilele noastre? Oamenilor le vine greu să creadă că pot fi ajutați fără vreun scop ascuns, din inimă deschisă și fără obligații. De ce s-a ajuns tocmai aici?

Compasiunea, mila este înțelegerea față de suferința cuiva, față de durerea cuiva, dar și acțiunea pe care o faci vis-a-vis de această situație. Mă gândesc, cum ar fi, dacă fiecare vecin, s-ar gândi la bunicuța din casa vecină care nu are lemne de foc, sau poate are nevoie să i se cumpere medicamente, sau domnul orb din vecinătate care are nevoie de o mână de ajutor prin casă, sau să te împarți cu o masă caldă cu cineva care doar visează la așa ceva.

Citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/compasiunea-o-mai-vedem-undeva/#utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=compasiunea-o-mai-vedem-undeva