Dumnezeu l-a chemat acasă pe Nati Balaș. Nati s-a luptat întreaga viață cu suferința și neputințele de tot felul.
Written by Surse Externe on februarie 11, 2021
În seara aceasta, vă aducem o veste tristă. Astăzi, Dumnezeu l-a chemat acasă pe Natanael Balaș sau, așa cum îi spunem cu toții, Nati. Nati este cel de-al patrulea copil pe care Dumnezeu l-a dăruit fratelui Nelu și surorii Laura Balaș. În urma unor complicații apărute după naștere, Nati s-a luptat întreaga viață cu suferința și neputințele de tot felul. Va rămâne în mintea și inima noastră ca un suflet pur și nevinovat!
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cei douăzeci de ani pe care în bunătatea Sa i-a dăruit lui Nati. Spunem un cuvânt de binecuvântare întregii familii și în mod special părinților care l-au înconjurat în toți acești ani cu dragostea lor!
Serviciul de priveghi se va desfășura mâine seară, începând cu orele 19:00, la capela cimitirului din Cărpiniș, iar cel de înmormântare vineri, orele 14:00, la aceeași locație!
Ne rugăm ca Dumnezeu să dea har și putere de sus peste familia îndoliată, în aceste clipe grele!