Drumul spre regăsire. Cine sunt eu cu adevărat?
Written by Surse Externe on martie 6, 2021
Filmul Nomadland, care a câștigat premiul pentru cel mai bun film dramatic la cea de-a 78-a ediţie a Globurilor de Aur, este o poezie. O poezie construită într-un ritm din ce în ce mai străin de vieţile noastre, ale celor care au urcat în caruselul vieţii de adult și au constatat că nu mai sunt liberi să coboare.
După ce i-a murit soţul, iar fabrica la care lucrase a falimentat, Fern decide să cutreiere Statele Unite în dubiţa ei pe care o numește „acasă”. Casa ei, cea cu pereţi, a rămas goală în orașul golit de sens odată ce locuitorii lui au plecat în căutarea pâinii care nu mai era de găsit. În dubiţă încape strict esenţialul, iar asta face ca fiecare obiect de acolo să aibă o valoare infinit mai mare decât preţul lui. Fern este liberă, prietenii ei sunt liberi, chiar și rudele ei sunt libere în felul lor. Iar libertatea aceasta are o mie de parfumuri. Miroase a om care nu a mai făcut o baie zdravănă de prea multă vreme, dar și a râu sălbatic în care poţi să te scalzi fără să te vadă nimeni. Miroase a așternuturi curate în care nu poţi dormi pentru că rutina ta e cea a lipsei de confort. Și ca frica de a te pierde pe tine atunci când te oferi celorlalţi. Libertatea aceasta costă și niciunul dintre noi nu își permite libertatea absolută. Aceasta este poezia.
Drumul spre regăsire și caricatura corporatistului
La capătul opus sobrietăţii filmului în tonuri de albastru este o caricatură (pe care am amintit-o și aici) în care un om pornit pe drumul spre regăsire constată că în vârful muntelui autocunoașterii nu este altceva decât job-ul lui obișnuit de la 9 la 5. „Terminaţi cu prostiile astea cu regăsirea, că oricum sunteţi doar niște sclavi triști ai locului vostru de muncă”, ar putea fi una dintre traducerile acelui desen. Dar ar mai putea exista una pe care, ca să o luăm în serios, avem nevoie să o explorăm cu instrumente mai consistente decât înţelepciunea populară și vorbele de duh de pe Facebook.
Întrebarea „cine sunt eu cu adevărat?” le-a dat de gândit oamenilor încă din antichitate. Iar acesta, ca să nu existe dubii, este un avantaj. Paleta de răspunsuri este atât de bogată încât, chiar dacă chestiunea identităţii rămâne o problemă filosofică, avem totuși un festin de idei din care să ne înfruptăm pe săturate. – https://semneletimpului.ro/social/psihologie/drumul-spre-regasire-cine-sunt-eu-cu-adevarat.html
