Current track

Title

Artist

Background

Tony Berbece: Ce scurtă-i viața…

Written by on martie 31, 2021

Am fost chiar acolo, m-am rugat pentru tânărul de 25 de ani în timp ce medicii îl resuscitau, dar a fost prea târziu, cu brațele rupte, cu fața zdrobită, cred că și cu o hemoragie internă severă a plecat în lumea de apoi. Am fost apăsat și îndurerat de moarte acestui tânăr, pe care nu-l cunosc, dar nu am putut să nu-mi pun întrebările: “A fost el pregătit? Și-a asigurat veșnicia? S-a gândit el în cei 25 de ani la viața de apoi și a fost suficient de înțelept să-și ceară iertare pentru păcatele lui și apoi să nu le mai facă?” Sper că a făcut-o și sper să-l întâlnesc în veșnicii.

Să nu uităm cuvintele celui mai înțelept om care a trăit vreodată: “Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată (Eclesiastul 11:19)

Aș mai adaugă că acest accident a avut loc pe un drum care abia a fost peticit, dar totuși o groapă le-a scăpat, groapă din cauza căreia șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în șanțul unde ar fi trebuit să fie și un parapet pe un drum modern și intr-o țara civilizată. Am fost martor al furiei localicilor, care se văitau de drumul prost asfaltat. Vedeți? Mor oameni din cauza proastei administrări și nimeni nu răspunde. Se sapă groapa acum și se asfaltează mai încolo, când mai au timp… Dragi, primari, prefecți și ce mai sunteți, priviți pozele acestea, iar când administrați niște drumuri gândiți-vă că puteți avea pe conștiință viețile unor oameni, dacă vă pasă cu adevărat și vă mai lăsați mustrați de cuget. Administrați drumurile ca pentru voi și pentru copiii vostri, pentru că astăzi, din cauza unei gropi, o mamă își va primi copilul acasă în cosciug.

Ne rugăm pentru familia îndurereată. Condoleanțe și Doamne ajută!
Toni Berbece