Devoțional | Fii revigorat!
Written by Surse Externe on iulie 15, 2021
Pocăiți-vă, dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare. (Faptele Apostolilor 3:19)
Dumnezeu Își manifestă prezența în multe moduri. De cele mai multe ori, nu-L vedem, dar la fel ca vântul, putem vedea lucrarea pe care El o face în noi. Dacă sunt obosit, îngrijorat, frustrat sau deranjat de cineva, și mă simt revigorat după ce am petrecut timp cu Dumnezeu, atunci știu că vântul Duhului Sfânt a suflat peste mine.
Dumnezeu vrea să aducă prospețime în viața ta. Nu fii frustrat sau îngrijorat, pentru că răspunsul la problemele tale se află, de fapt, în interiorul tău. Dacă ești prea ocupat să petreci timp cu Dumnezeu, înseamnă că ești prea ocupat și trebuie să faci schimbări în programul tău. Nu trebuie să fii frustrat, supărat și îngrijorat, pentru că revigorarea este disponibilă pentru tine.
Învață să biruiești stresul dat de pera multe activități și petrece timp cu Dumnezeu, în același fel în care a procedat și Isus. Nu aștepta să-ți planifici părtășia cu Dumnezeu în funcție de cei din jur; întotdeauna va apărea cineva care-ți va da de lucru. Citeste mai mult