Current track

Title

Artist

Background

Arad: Bisericile rămân deschise

Written by on octombrie 11, 2020

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a modificat prin ultima hotărâre adoptată regulile pentru biserici și a altor câteva instituții.

Dacă în urmă cu câteva zile Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a decis închiderea pentru o perioadă de (cel puțin) 14 zile a bisericilor, piețelor nealimentare și a altor câteva instituții, ca urmare a creșterii indicelui de infectarea cu noul coronavirus, în ultima ședință de vineri, 9 octombrie, Comitetul pentru Situațiii de Urgență Arad și-a schimbat hotărârea, astfel că bisericile rămân deschise pentru a putea fi oficiate slujbe atât în interior cât și în exteriorul acestora.

Așadar, „procesiunile/slujbele/serviciile religioase din spațiile închise, indiferent de confesiune, se vor desfășura numai cu respectarea regulilor de distanțare fizică (asigurarea unei suprafețe de 4 mp/persoană), efectuarea triajului observațional și dezinfecția mâinilor la intrarea în clădire. În condițiile în care numărul participanților depășește limita impusă de H.G. nr.782/2020 reprezentanții bisericilor îi vor îndruma pe credincioși înspre curțile lăcașurilor de cult”.

O altă reglementare stabilește și modul în care se pot organiza anumite programe speciale (sărbători de exemplu): „Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în județul Arad, fără participarea persoanelor din alte județe”.

În ceea ce privește celelalte restricții, închiderea pieței Obor și purtarea măștilor de protecție în jurul școlilor, acestea rămân în vigoare.

SURSA | ARADON