Author

cristian

Browsing

Houellebecq e un scriitor care dă impresia unui pervert. Si in realitate, dar si dupa modul in care scrie. Dacă în realitate e, nu știm, dar personajele pe care și le imaginează în cărțile lui sunt toate perverte. Houellebecq, însă, extinde la scară europeană decadența sexuală care caracterizează personajele cărților lui, dând de înțeles, că însăși Europa a devenit ireversibil pervertă, așteptând, la fel ca și personajul principal din Serotonin, o moarte lentă, fără durere, după ce facultățile fizice care pot asigura plăcerile trupului devin neputincioase.

Obsesia cu sexualitatea

De unde vine această obsesie a personajelor lui Houellebecq cu sexualitatea, și, prin extensie, a întregului continent și a generației prezente? Dintr-o minte focalizată pe plăcere, hedonism, pornografie, și lucruri similare care dau plăcere trupului.

În 2019 a fost publicata versiunea engleza a cartii Serotonin, unde Houellebecq își imaginează viața unui funcționar de stat, angajat al Ministerului Agriculturii, iar ocupația lui principală este să asigure competitivitatea produselor agroindustriale franceze pe piața internațională.

Cu acest scop călătorește intens, în Europa, America de Sud, Africa, Asia. Evită America, dând de înțeles că, pe lângă vinuri și brânzeturi, Franța nu poate da mult Americii. Sarcina lui, însă, e să contracareze prezența produselor americane pe piața internațională, făcând propagandă împotriva giganților agroindustriali americani, inamicul numărul unu pentru el fiind Monsanto.

Ce are asta de a face cu personajul principal al cărții lui Houellebecq? Numele lui e Florent. Florent reprezintă angajatul tipic occidental care muncește într-o companie multinațională ori în funcții influente în administrația de stat. Angajatul, asemenea lui Florent, e singur la părinți. Nu e căsătorit. Nu are familie, nu întemeiază o familie, nu se căsătorește niciodată. Câștigă bine, slujba îi împlinește ambițiile profesionale, și întreține relații cu diferite tinere de-a lungul vieții, tinere din diferite grupuri etnice ori rasiale. Vacanțele sunt lungi, banii trebuie cheltuiți. Pe plăcere și lucrurile care aduc plăcerea.

În timp, însă, Florent își dă seama că abilitățile lui fizice care îi dau plăcerea, inclusiv viața intimă, îi slăbesc. Trupul îi slăbește, se îngreunează, femeile, mai ales cele tinere, îl găsesc mai puțin atractiv, și pentru a-și satisface dorințele personale, Florent încearcă să ademenească fete tinere din țări sărace. Impresia cititorului, de fapt, e că lui Florent îi plac tinerele din Moldova mai mult ca oricare altele. E frustrat, însă, că nu își găsește o prietenă.

Odată ce abilitățile fizice îi intră în declin, depresia lui Florent se intensifică. Între timp, ambii părinți îi mor, se sinucid împreună după ce sănătatea tatălui lui Florent se deteriorează ireversibil. În consecință, tata alege să se sinucidă. La fel și mama. Florent participă la înmormântarea părinților lui, catolici buni, și, pentru prima dată după zeci de ani, aude o omilie de genul celor pe care nu le-a mai auzit din copilărie. Găsește omilia preotului plictisitoare. Pentru o vreme. Căci cuvintele preotului și imaginea trupurilor moarte ale părinților îl urmăresc și îi cauzează neliniște.

Urmărirea e insistentă. Îl urmăresc chiar și în momentele de intimitate și în locurile în care călătorește prin lume. Intră într-o stare de depresie acută și, după ani de indecizie, își ia inima în dinți și merge la un psiholog. I se prescrie Captorix, un medicament antidepresiv care îl ajută să-și revină la normal. Pentru o vreme. E o vreme în care își continuă viața hedonistă, trăind cu o japoneză, o spaniolă, o adolescentă din Jamaica etc. Lista devine tot mai lungă, dar la fel și depresia, iar Captorixul ajută tot mai puțin.,

Houellebecq: Libertățile individuale duc la moarte spirituală

Ani mai târziu, Florent își ia din nou inima în dinți și se reîntoarce la același psihiatru care îi dă o doză mai mare de Captorix și alte calmante puternice. Îi și recomandă, însă, să petreacă timp cu prostituatele pentru a-și vindeca depresia și singurătatea. Ceea ce și face, cheltuind o sumedenie de bani.

Continuă însă să trăiască o viață solitară, fără scop ultim. Pentru o vreme încearcă vânătoarea ca forma de divertisment. Din când în când se întreabă dacă e fericit, dar preferă să nu răspundă întrebării.

În final, Florent e tentat de suicid. Ezită pentru o vreme pentru că încă are 600.000 de euro economisiți în cont. Ce sa facă cu banii, se întreabă el? Să îi dea săracilor, printre ei chiar și „românilor”? În final decide să-și țină banii și sa-i cheltuiască el. Scrie el: „I wasn’t about to hand over my cash to a bunch of Romanians” / „nu eram tocmai încântat să-mi dau banii la niste români”.

Cu banii încă în cont își cumpără un apartament într-o zonă mai selectă a Parisului, la ultimul etaj. La, calculează el, 100 de metri înălțime. De ce la înălțime? Pentru a putea sări de la fereastră și a muri instantaneu când se izbește de pavaj. După câțiva ani de viață singuratică în apartamentul de la ultimul etaj, Florent încă mai are 200.000 de euro în cont.

Se tot gândește ce să facă cu ei și rămâne hotărât să nu-i dea săracilor. Nu e obișnuit să dea nimic nimănui, doar să agonisească și să cheltuie totul pentru sine. Își va cumpăra, spune el, cele mai selecte mâncăruri, brânzeturi și vinuri până își va epuiza economiile. Ceea ce și face.

Trupul i se îngreunează și mai mult, stă închis în apartamentul de la ultimul etaj, vizualizează pornografie, e singur, toate rudeniile i-au murit. Nu mai are pe nimeni pe lângă el.

Finalul: cu sau fara Dumnezeu?

Economiile epuizate, Florent își pregătește plecarea din lume. Planul făcut cu ani în urmă îi vine din nou în minte. Deschide fereastra și își ia avânt, moment în care cititorul e lăsat în suspans și poate să-și folosească intuiția proprie privind ce se întâmplă, ori nu se întâmplă, mai departe.

Relevante însă sunt ultimele două pagini ale cărții, în care Florent, după ce deschide fereastra apartamentului, meditează asupra celei mai importante dimensiuni din viață, dar una pe care a ignorat-o toată viața: latura ei spirituală. Moartea e inevitabilă, meditează Florent („death imposes itself in the end / moartea își impune voința în final”).

Dar Florent meditează și asupra morții spirituale. Ce duce la moartea spirituală se întreabă el? Individualismul și libertatea individuală.

Afirmațiile lui Florent sunt directe și ușor de priceput: „Did we yield to the illusion of individual freedom, of an open life, of infinite possibilities? It’s possible; those ideas were part of the spirit of the age; we didn’t formalise them, we didn’t have the taste to do that; we merely conformed and allowed ourselves to be destroyed by them; and then, for a very long time, to suffer as a result. / Ne-am lăsat stăpâniți de iluzia libertății individuale, a unei vieți fără limite, a unor posibilități infinite? E posibil; aceste idei au făcut parte din spiritul vremii; nu le-am formalizat; nu am avut dorința să le formalizăm; doar ne-am conformat lor și le-am îngăduit să ne distrugă; și apoi, pentru o vreme îndelungată, să suferim din cauza lor”. (Pagina 309)

Florent se reîntoarce în momentele finale ale vieții, cu gândurile la Dumnezeu, cel pe care l-a ignorat toată viața. Dumnezeu, spune el, „takes care of us, he thinks of us every minute / Dumnezeu se îngrijește de noi, se gândește la noi în fiecare minut”.

Paragraful final al cărții, însă, e și mai penetrant. Florent se gândește la Hristos, cel pe care l-a ignorat toată viața, dar cel care, la fiecare pas pe care îl facem, este cu noi și ne dă semne clare că ne însoțește. („And today I understand Christ’s point of view and his repeated horror at the hardening of people’s hearts; all of these things are signs, and they didn’t realise it. Must I really, on top of everything, give my life for these wretches? Do I really have to be explicit on that point? Apparently so. / Azi înțeleg perspectiva lui Hristos și întristarea Lui văzând inimile împietrite ale oamenilor; toate aceste lucruri sunt semne, și oamenii nu le pricep. Chiar trebuie, în final, să-mi dau viața pentru nenorociții aceștia? Chiar trebuie să fiu explicit privind lucrul acesta? Probabil”.

Țesută în întreaga carte a lui Houellebecq e ideea că Florent e un Occident în miniatură. Modul în care el gândește, viața pe care o trăiește, atitudinea nepăsătoare față de viața spirituală și creștinism, hedonismul, căutarea plăcerii, sunt trăsăturile Occidentului de azi.

Așa îi descrie Houellebecq pe occidentali, luându-i la rând: germani, scandinavi, britanici, spanioli, olandezi etc. Pe toți îi numește pe nume și le descrie excesele păcătoase în lux de amănunte.

Moralitatea a dispărut, în Florent și în occidentali. Fiecare occidental e un Florent, trăim pentru o vreme, mâncăm bine, ne simțim bine, ne satisfacem trupurile, și nu ne gândim la suflet. Dar, când colapsul inevitabil și, mai ales, suicidul, devin iminente, lipsiți de nădejde, ne amintim de generațiile trecute și de Dumnezeu, dar mai ales de Hristos, cel care a murit pentru niște nenorociți ca noi. Sunt momentele în care ne întrebăm, asemenea lui Florent, de ce nu l-am priceput pe Hristos mai devreme?

Sursa: Alianța Familiilor din România

9-15 iulie 2020

Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Luri, Iran
După calendarul lunar, în luna iulie ne rugăm pentru poporul Luri din Iran, neatinși cu Evanghelia și care nu au Biblia tradusă în limba lor. Rugați-vă pentru credincioșii iranieni, să se asigure că oamenii din poporul Luri au șansa să audă despre Domnul Isus. Rugați-vă ca neajunsurile islamului să devină evidente pentru ei și să-L îmbrățișeze pe Domnul. Rugați-vă ca în curând să existe acces la înregistrări cu Biblia și emisiuni radio în limba lor care să-i conducă la Bunul Păstor.

Întreaga Biblie aduce transformare: Kenya
Lăudați-L pe Dumnezeu că Biblia Chidigo este acum în procesul de tipărire. Pastorul Mwalonya, care a slujit în comitetul consultativ al traducerii din 1987, spune că cel mai mare cadou pe care îl poate lăsa copiilor săi este Biblia Chidigo. El crede că Cuvântul lui Dumnezeu este soluția la unele dintre provocările cheie cu care se confruntă oamenii Digo, inclusiv vrăjitorie, necredință și sărăcie. Cereți-I lui Dumnezeu să supravegheze procesul de tipărire și expediere a Bibliilor și ca mulți să citească Cuvântul lui Dumnezeu în Chidigo, ducând la transformarea multor vieți.

Perseverând pentru transformare: Guinea Bissau
Personalul ITA, o organizație de traducere a Bibliei din Guinea Bissau, Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru grija și protecția Sa în mijlocul pandemiei. Chiar și în izolare, echipele de traducere sunt motivate și continuă să lucreze acasă. Când condițiile permit acest lucru, se adună la birou pentru a analiza ce a făcut fiecare în timpul de acasă. Alăturați-vor lor rugându-vă ca oamenii să experimenteze mântuirea prin textele traduse în limbile lor materne.

Cuvântul lui Dumnezeu este mai dulce decât carnea de porc: Papua Noua Guinee
Domnul a atins inima șamanului satului când oamenii bolnavi au fost vindecați în urma rugăciunilor urmașilor lui Isus, mai degrabă decât prin puterile sale de vindecare. În timpul dedicării Noului Testament Barai, în 1994, a solicitat ca porcul pe care l-a dat pentru sărbătoare să fie pus pe cărare, astfel încât oamenii să treacă peste el. A fost modul său de a declara că Cuvântul lui Dumnezeu este mai valoros și mai dulce decât carnea de porc și grăsimea care i-a plăcut să o mănânce. Lăudați-L pe Domnul că Isus a venit să-i elibereze pe oameni din robia întunericului. Lăudați-L pe Domnul că mulți alți oameni Barai vin la mântuire în timp ce citesc și aplică Scripturile în viața lor. Rugați-vă pentru traducerea Vechiului Testament care continuă.

Rugăciune pentru traducere și transformare: Singapore, Indonezia
Lăudați-L pe Dumnezeu pentru parteneriatul de rugăciune al personalului Wycliffe Singapore cu membrii echipei Proiectului Robeno, un proiect al unui grup de limbi din Indonezia. Ambele echipe se bucură că Evanghelia după Luca, filmul Isus ​​și alte materiale conexe au fost finalizate recent. Rugați-vă pentru membrii echipei de traducere care au trăit cândva vieți centrate pe viciu și crimă. Lăudați-L pe Dumnezeu că, în procesul de traducere al Cuvântului lui Dumnezeu, viața lor este acum centrată pe a trăi pentru Dumnezeu. Cereți-I lui Dumnezeu înțelepciune, creativitate și protecție, în timp ce împărtășesc Cuvântul tradus altor persoane din comunitățile lor. Mulțumiți-I Domnului pentru beneficiile reciproce ale parteneriatelor.

Putere și curaj de a împărtăși povestiri biblice: Mexic
Juan Bautista, un urmaș al lui Isus din grupul de oameni Tepantlali Mixe din Mexic, a fost ales să se alăture proiectului de traducere a Bibliei în limba sa. Juan era cunoscut pentru expertiza sa lingvistică, dar a spus că se simte inadecvat și neliniștit în acest sens. Cu reținere, s-a alăturat echipei de cinci traducători Tepantlali Mixe și a căpătat încredere încet. A participat la ateliere și a învățat abilitățile necesare. A devenit un lider slujitor apreciat în echipă și a început să conducă un grup de povestitori în casa sa. Juan spune: „Aceste povestiri m-au întărit și m-au încurajat să ajut alte persoane din comunitatea mea.” Juan și echipa sa au format prima biserică a comunității, înrădăcinată în Cuvântul lui Dumnezeu. Ei raportează că Dumnezeu folosește Scriptura pentru a schimba modul în care se raportează unii la alții și modul în care trăiesc în viața de zi cu zi. Rugați-vă ca Cuvântul lui Dumnezeu să continue să transforme această comunitate.

Construirea relațiilor: Filipine
Lăudați-L pe Dumnezeu pentru cercetările lingvistice de succes încheiate recent de Wycliffe Filipine. Cercetarea lingvistică presupune identificarea locurilor în care se vorbește o limbă și măsurarea diferențelor dintre dialecte sau limbi prin observație, chestionare, interviuri și utilizarea instrumentelor de evaluare participativă. Pe măsură ce membrii echipei de cercetare au adunat date care vor ajuta la determinarea nevoilor de traducere, au început să dezvolte relații cu membrii comunității lingvistice. Aceste relații vor ajuta la așezarea temeliei pentru traducerea Bibliei. Rugați-vă ca aceste legături să fie consolidate prin dragostea și harul lui Dumnezeu, în special în locurile în care oamenii încă nu au auzit Evanghelia lui Isus Hristos.

Sursa: Buletinul de rugăciune Wycliffe România


Mai multe clipuri video postate pe rețelele de socializare arată atât membri de culoare albă, cât și de culoare neagră, hărțuiți verbal și fizic chiar lângă biserica Baptistă “Harul” din Troy, New York.

Articolul postat de “The Daily Wire” asupra evenimentului, descrie cum un grup de protestatari aclamau des “Viețile Negrilor Contează” folosind mai multe megafoane și strigând la familiile cu copii mici în timp ce aceștia urcau scările ce duceau înăuntrul bisericii.

Hărțuirea membrilor bisericii în fața clădirii a fost continuă începând cu sfârșitul lunii iunie, conform reportajelor.

Liderii bisericii au fost nevoiți să ceară ajutorul bărbaților din adunare pentru a însoți membrii în siguranță înăuntru, aceștia fiind întâmpinați de protestatarii BLM.

Într-un video postat pe rețeaua de socializare Twitter în data de 3 iulie, se poate vedea clar hărțuirea din partea protestatarilor. Câțiva bărbați membri în biserică au trebuit să formeze o linie de apărare pentru a împiedica grupul protestatarilor să pătrundă în biserică.

În descrierea video-ului era scris: “Acești copii sunt mult mai maturi decât bătăușii care îi mustrau fără rost pe ei și mama lor în timp ce încercau să intre în clădirea bisericii. Auziți cum pastorul îi roagă de mai multe ori să nu mai blocheze intrarea bisericii. Bărbații Bisericii “Harul” formează o linie pentru a apăra copiii.”

Vezi mai departe pe: https://europanews.ro/black-lives-matter-ataca-violent-pastorul-bisericii-si-batjocoresc-cumplit-membrii-bisericii-baptiste/

De Rusalii, mai mulții păstori au început să țină servicii de închinare la locul unde a fost omorât George Floyd – pentru a le vorbi oamenilor despre dragostea lui Isus, care face ca împăcarea și unitatea să fie posibile. În următoatele câteva săptâmâni, aproape în fiecare seară au avut loc diverse evenimente cu rezultate incredibile în acel loc.

Imaginile protestelor violente din Minneapolis s-au răspândit în toată lumea. Dar începând cu duminica Rusaliilor, atmosfera de la locul morții lui George Floyd s-a schimbat radical. Totul a început însă cu mult înainte ca George Floyd să moară: Pastorul Charles Karuku, împreună cu biserica sa, Biserica Internațională din Burnsville, la sud de Minneapolis au inițiat un timp de post și rugăciune pentru 40 de zile.

Postul s-a încheiat chiar în ziua cand au început protestele. „La începutul postului, ne-am rugat ca Domnul să facă minuni în mijlocul nostru de Rusalii. Nu am știut ce se va întâmpla, dar am continuat să postim și să ne rugăm”, a spus Karuku într-un interviu pentru CBN News. El și soția lui erau însă siguri de un lucru:

„Am știut că de Rusalii noi trebuie să fim în locul unde George Floyd a fost ucis, și să proclamăm acolo Numele lui Isus și un mesaj de al unității.”

Botez în loc de violențe

Când au ajuns la fata locului, multe clădiri din oraș încă ardeau. Pastorul Karuku și o echipa de voluntari au început să țină un serviciu de închinare în fiecare după-amiază începând cu duminica Rusaliilor.

Pe parcurs li s-au alaturat alte 50 de biserici și tot mai mulți oameni au început să participe la închinare. Mulți L-au primit pe Isus în viața și în inima lor și au fost botezați pe loc. Bazinul pentru botez a rămas zi și noapte acolo. Uneori când Pastorul Karuku revenea în acel loc următoarea zi, alți păstori botezau deja oameni. 

Un loc pentru a începe din nou

O parte din această mișcare incredibilă, este și Dr. Sammy Wanyonyi, care conduce inițiativa „Merge Twin Cities”, la care participă peste 400 de comunități creștine din St. Paul și Minneapolis.

„Sute de oameni din diferite locuri se întorc la Hristos și îl urmează prin botez”, a declarat Wanyonyi într-un interviu. „Ceea ce am făcut este să predicăm Evanghelia miilor de oameni care au venit defapt să protesteze”. 

Chiar și Alvida King, nepoata lui Martin Luther King Jr., a participat prin telefon la unul dintre serviciile evanghelice. Sute de oameni au fost botezați în locul unde a murit George Floyd în câteva săptămâni, a mai spus Wanyonyi.

„Este de necrezut că acest loc al frângerii a devenit pentru mulți locul unui nou început!”

Sursa: Livenet
Traducere: Daciana Augustinov

de Rick Boxx

Marc Belton, un fost director executiv al companiei alimentare General Mills, a vorbit într-un interviu despre ceea ce el numește „cele trei P-uri” ale statutului unei afaceri: Profit, Privilegiu și Putere. Observațiile lui au fost foarte pătrunzătoare iar eu mă pot raporta la multe din cele menționate de el. Aș dori să sintetizez aici aceste puncte, începând cu Profitul – acele beneficii extra primite datorită poziției și realizărilor în afaceri.

Pe când eram un tânăr bancher, am prezentat comitetului de împrumuturi o cerere de imprumut al unui club tradițional. Directorul General al companiei a fost atât de entuziasmat de faptul că aduceam această nouă companie în cadrul băncii încât le-a spus tuturor celor din cameră că banca ar trebui să îmi cumpere mie un abonament la acel club. Învidia, însă a început să încolțească la locul de muncă. Curând după aceea unii dintre superiorii mei au negociat abonamente personale pentru același club, lucru ce a făcut ca avantajul meu inițial să fie modificat substanțial și să pară, astfel,  mai puțin interesant. În cele din urmă, am decis să renunț la acestă „oportunitate”.

Un pasaj biblic, Galateni 5:26, ne avertizează: „Să nu umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții”.  Ca și angajatori trebuie să fim atenți la beneficiile pe care le oferim anumitor angajați. Fie că intenționăm sau nu, acest lucru poate aduce invidie și conflict în cadrul echipei.

O altă idee pe care Belton o menționează este faptul că pe măsură ce liderii avansează în cadrul companiei, poziția lor le oferă deseori mai multe  Privilegii. Este posibil ca acest lucru să se prezinte sub forma libertății suplimentare în modul de gestionare a timpului, prin  disponibilitatea  mașinilor companiei sau prin invitații exclusiviste prin care să întâlnească lideri influenți.

Odată primite, aceste privilegii pot permite mândriei să rodească în acele persoane, lucru ce poate da startul eșecului moral și etic. De exemplu, ele îl pot determina pe  individ să facă tot ceea ce este necesar pentru a acumula cât mai multe privilegii. Mai mult decât atât, aceste privilegii care devin obișnuințe și ceva „normal” pentru aceste persoane, pot părea extravaganțe inutile și risipitoare pentru ceilalți.

Biblia ne învață, „Când vine mândria, vine și rușinea; dar înțelepciunea este cu cei smeriți” (Proverbe 11:2). Privilegiile câștigate sub formă de recompense în urma muncii grele sunt de admirat, dar  noi suntem sfătuiți să fim atenți ca mândria  care apare în urma privilegiilor să  nu ne aducă dezonoare.

Cel de-al treilea punct al lui Belton face referire la Putere. Utilizările și abuzul puterii se manifestă în mai multe moduri, însă el a menționat ca exemplu faptul că multe sindicate ale forței de muncă au fost în declin în ultimii ani. Mulți consideră că unul dintre motivele care a contribuit la acest lucru a fost faptul că mulți lideri și directori ai sindicatelor au abuzat și au folosit în mod greșit puterea.

Cu ani în urmă, un prieten de-al meu a participat la o întâlnire de sindicat, așteptând să asculte sau poate chiar și să participe la o discuție legată de un posibil blocaj al muncii. Unul dintre membri sindicatului s-a ridicat în picioare pentru a protesta împotriva grevei. Totuși, înainte ca acesta să poată rosti câteva cuvinte, doi oameni puternici l-au escortat pe acest rebel în afara încăperii. Acestă acțiune a dovedit clar că nu vor mai avea loc „discuții” pe această temă.

Un alt pasaj din Scriptură face referire la acest comportament în afaceri: „Frica de Domnul este urârea răului; trufia și mândria, purtarea rea și gura mincinoasă, iată ce urăsc eu” (Proverbe 8:13).Deseori succesul în afaceri aduce cu el oportunitatea de a crește nivelul de putere. Această putere poate fi utilizată în multe moduri folositoare, dar în același timp poate fi direcționată și greșit. Ar trebui să fim conștienți de această ispită si să nu permitem puterii să ne ducă la mândrie și aroganță.

Familia, Biserica, Slujirea și oamenii care promovează valorile morale sunt ținta atacurilor zi de zi. Familia – celula de bază a societății este o valoare pe care trebuie să o prețuim fiecare. Familia sănătoasă este mediul în care copii cresc sănătoși și pot deveni lideri integri și oameni de valoare ai societății.

În promovarea acestor valori, pastorul Viorel Iuga provoacă familii model din societatea română la un Dialog despre oameni, familie, biserică și slujire în secolul vitezei!

Urmăriți în fiecare zi de luni, ora 19:00, pe platformele de Facebook și Youtube Prodocens Media emisiunea „Dialog cu Viorel Iuga”. Prima familie care vine în platoul Prodocens Media la „Dialog cu Viorel Iuga” este familia Bărbulescu.

Nu pierdeți o discuție despre familie, în fiecare zi de luni, alături de Viorel Iuga. Rugați-vă pentru această lucrare media să ajungă la cât mai multe inimi frânte și să aducă zidire, vindecare fizică, emoțională și spirituală în fiecare casă.

Sexul cetățenilor olandezi nu va mai fi menționat în cartea de identitate în câțiva ani, o inscripție considerată „inutilă” de ministrul Educației, Culturii și Științei, Ingrid van Engelshoven, relateză AFP.

Într-o scrisoare adresată Parlamentului, văzută de AFP sâmbătă, ministrul, de asemenea responsabil cu Emanciparea, și-a anunțat intenția de a elimina inscripția de sex pe cărțile de identitate „din 2024/2025”.

Ingrid van Engelshoven dorește „să limiteze pe cât posibil mențiunea inutilă a sexului”, care va fi totuși menționată în continuare în pașapoarte, obligatorie de către Uniunea Europeană.

„Olanda nu ar fi primul stat membru care deține o carte de identitate fără menționarea sexului. Cartea de identitate germană nu menționează sexul”, scrie ministrul.

Van Engelshoven consideră că cetățenii ar trebui să poată „să-și contureze propria identitate și să o trăiască în deplină libertate și securitate”.

„Aceasta este o veste grozavă pentru persoanele care întâmpină probleme cu această categorie de gen pe cărțile de identitate zi de zi”, au spus organizațiile olandeze care apără drepturile homosexualilor și ale altor minorități sexuale.

„Și aceasta este o veste bună pentru oricine crede că ceea ce ascunde lenjeria ta nu privește nici guvernul, nici alte autorități”, au adăugat acestea într-o declarație.

Olanda a făcut, de asemenea, un pas către recunoașterea unui al treilea sex în 2018, când un cetățean născut intersex a obținut în justiție dreptul de a nu fi necesar să se înregistreze ca bărbat sau femeie pe certificatul de nastere.

Sursa: Hotnews.ro

Dacă în capitolul anterior am înțeles cu adevărat care este scopul vieții, motivul pentru care existăm pe acest pământ și motivul pentru care am primit viață, în acest capitol voi aborda o altă temă, o temă care rămâne totuși o problemă majoră pentru mulți, o problemă nerezolvată, poate cea mai importantă problemă cu care se confruntă omul în timpul lui pe acest pământ, Salvarea Vieții. Nu o salvare a vieții fizice, ci o salvare a vieții din moartea spirituală, în care Hristos este Cel care învie o persoană dându-i viață, o viață nouă.

În capitolul anterior am folosit un exemplu care a inclus un polițist și un infractor și doresc să folosesc acest exemplul din nou. Polițistul este cel care este angajat să facă dreptate, cel care este moral, personajul bun care în mod voit sau nevoit să află în slujba lui Dumnezeu și trăiește spre slava lui Dumnezeu, făcând fapte bune datorită slujbei pe care o are. Infractorul este personajul negativ, fără principii morale care trăiește o viață destrăbălată și făcând fapte rele. Însă, dacă polițistul nu a fost înviat din moarte spirituală și adus la viață spirituală de Hristos, el va ajunge în același loc împreună cu infractorul, pentru că nu moralitate și faptele bune ne salvează viața, ci Dumnezeu ne salvează viața, ne mântuiește prin har, prin credința în lucrarea desăvârșită a lui Hristos. Însă cel mai probabil, majoritatea care citiți această carte știți deja aceste lucruri, ați fost învățați de mici că mântuirea vine prin credință, nu prin fapte și v-ați obișnuit deja cu acest vocabular duhovnicesc. Iar aici apare marea problemă a tinerilor care cresc de mici în Biserică, că s-au obișnuit cu Duhovnicescul, cu limbajul duhovnicesc, cu mersul la biserică, cu desfășurarea programului din Biserică, iar pericolul de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor este cât se poate de real. În cazul în care ați crescut în Biserică de mici, v-ați gândit vreodată că poate faceți tot ceea ce faceți pentru că așa ați fost învățați și obișnuiți să faceți? V-ați gândit vreodată că ați fost la Biserică de mici, ați participat la grupele de copii, ați cântat în fața Bisericii, poate ați spus și poezii în fața bisericii și ați continuat să faceți anumite activități în Biserică până acum, fără să fii fost salvați vreodată?  Poate ați făcut și actul botezului, însă cred că ați auzit deja că botezul nu a mântuit, nu mântuiește și nu va mântui niciodată pe nimeni. Pentru că botezul este mărturia unui cuget curat care nu este altceva decât un efect al salvării și a transformării care a avut loc înainte de botez. Dar dacă el nu a avut loc, apa aceea nu a schimbat cu absolut nimic problema cu pricina. Dacă veți lua un măr acru și îl veți băga în apă, apa nu îi va schimba cu nimic gustul, el tot acru va rămâne. La fel este și cu omul și cu apa botezului. Botezul nu salvează și nu transformă pe nimeni, botezul este mărturia unui cuget curat în cazul în care el este cu adevărat curat.

Dacă este vreun subiect personal care trebuie tratat cu seriozitate, cu siguranță salvarea vieții este cel mai important subiect existent pe acest pământ. Pentru că în funcție de ceea ce se întâmplă cu viața noastră pe acest pământ, ne vom petrece veșnicia, fie în iazul de foc, fie în împărăția lui Dumnezeu. De aceea vă întreb cu cea mai mare seriozitate dacă ați avut parte de salvarea vieții, de transformarea minții prin care ați devenit o făptură nouă?  Dacă ați fost născuți din nou? Dacă da, când s-a întâmplat această minune? Este posibil să nu vă aduceți aminte momentul acela, sau ziua aceea, dar totuși perioada în care s-a întâmplat? Pentru că dacă nu veți putea identifica perioada în care a avut loc această schimbare, cel mai probabil ea nu a avut loc niciodată. Sunt conștient de faptul că, pentru persoanele care cresc în Biserică schimbarea nu este atât de vizibilă ca la o persoană care nu a crescut în Biserică. Persoana care a crescut în Biserică și a fost transformată va continua să facă aceleași lucruri ca și înainte, desigur că motivația și scopul este altul și în exterior lucrurile rămân aproape la fel, dar nu și în interior. De aceea, unii păstori și-ar dori un scanner cu care să depistez dacă persoanele care doresc să se boteze sunt transformate cu adevărat sau nu..Când vine vorba despre persoanele care nu au crescut în Biserică, lucrurile sunt mult mai simple și mai clare. Au trăit o viață destrăbălată, cu păcate vizibile și după transformare, viața li s-a schimbat radical încât au văzut și oamenii din lume și frații din Biserică. Dar când vine vorba despre persoanele care cresc în biserică, este destul de dificil pentru ceilalți să identifice acest aspect, însă nu și pentru persoana în cauză.

Isus Hristos în dialogul său cu Nicodim, a fost destul de clar când a spus: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Ceea ce rezultă că se poate să trăiești o viață întreagă ca și membru într-o Biserică Evanghelică și totuși să nu vezi împărăția lui Dumnezeu. Pentru că nici statul într-o mașină nu ne face pe nici unul dintre noi șoferi. Putem să ne plimbăm toată viața cu o mașină dar asta nu înseamnă că am și condus-o vreodată. În același fel, putem participa la programele bisericești, putem fi membrii ai bisericii locale dar asta nu înseamnă că am fost și transformați. Și nu știu dacă poate fi ceva mai trist decât acest aspect? Să mergi o viață întreagă la Biserică, să faci fapte bune și după moarte să ajungi în iazul de foc.. Este cea mai mare tragedie pe care un om o poate experimenta și este una cât se poate de reală. Se pară că drumul spre iazul de foc, uneori este pavat cu intenții bune. Pentru a putea verifica dacă am fost transformați de Dumnezeu cu adevărat, născuți din nou, regenerați, aș vrea să vă prezint un semn biblic care însoțește un om a cărui viață a fost transformată. Și aici cred că se poate face clar distincția chiar și între persoanele care cresc în Biserică.  Pentru cei care ați auzit de multe ori că vorbirea în limbi este semnul sau dovada că ați primit Duhul Sfânt, nu este adevărat și nu acesta este semnul pe care îl voi prezenta.

Semnul care dovedește clar dacă un om are viața salvată, dacă este credincios, dacă a fost născut din nou, dacă Duhul Sfânt locuiește în el, este pasiunea pentru evanghelizare oamenilor necredicioși. Nu contest că nu sunt și alte semne biblice care pot atesta, pot dovedi, pot demonstra că un om a avut viața salvată, dar acesta este poate cel mai vizibil semn.

Apostolul Pavel scrie în epistola Sa către Romani în capitolul 10:9-11 următoarele: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.” Cu alte cuvinte, apostolul Pavel ne transmite faptul că doar dacă crezi dar și mărturisești cu gura ta ceea ce crezi vei fi mântuit. De ce? Pentru că, prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Textul acesta este încadrat într-un context de motivare la evanghelizare a conaționalilor săi evrei și nevoia de oameni care răspândesc mai departe Evanghelia. Dacă credem că acest text se referă doar la mărturisirea cu gura în baptistier când spunem acel „Da” în fața bisericii pentru a fi botezați, ne înșelăm amarnic.

Fiecare persoană care susține faptul că a fost mântuit și viața lui a fost salvată, transformată de Dumnezeu, nu va putea trăi liniștit fără să le mărturisească altora despre Domnul Isus, despre vestea bună. El va avea o pasiune să facă acest lucru fără dar sau poate. Conform Scripturii, în viața unui om trebuie să există această pasiune, această dorință de a le transmite oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu, vestea bună ca și ei să fie mântuiți. Nu ar fi ciudat să ne bucurăm de o mântuire atât de mare, de un viitor atât de glorios și totuși să-i privim pe ceilalți oameni într-un mod nepăsător cu toate că știm unde vor ajunge și să nu ne miște nimic cu privire la ei? Dacă se întâmplă acest lucru îmi este teamă că Duhul Sfânt nu locuiește cu adevărat în noi. Nu contestă nimeni faptul că pot fi anumite piedici care să ne împiedice să le spunem altora Evanghelia, cum ar fi rușinea. Rușinea despre ce o să creadă acele persoane după ce le mărturisim despre Domnul Isus? Rușinea de a ne prezenta cu Isus de frica de a nu fi batjocoriți după aceea. Însă ceea ce doresc să verificați este dacă există această pasiune, această dorință de a evangheliza? Dacă ea există dar nu faceți asta din pricina anumitor piedici, este o problemă care se poate rezolva și nu este problema faptului că nu sunteți mântuiți. Dar dacă această dorință nu există deloc, atunci problema este salvarea vieții, care cu siguranță nu a avut loc în viața dumneavoastră și această problemă trebuie rezolvată de către Dumnezeu. Vă recomand să stați de vorbă cu El în ceea ce privește acest subiect atât de important. Revenind la piedicile care ne împiedică să facem asta, trebuie să recunoaștem că este o problemă des întâlnită în cadrul nostru, al tinerilor. Dar deși este o piedică destul de serioasă, nu o putem folosi ca pe o scuză veritabilă și nici neveritabilă, pentru că Domnul Isus a fost destul de clar când a zis:”Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinţilor îngeri.” Cred că niciunul dintre noi nu ne-am dori ca Isus Hristos să îi fie rușine cu noi. De aceea, ca Fiul omului să nu se rușineze de noi, cred că ar fi momentul să aplicăm, să punem în practică ceea ce simțim și ceea ce credem și suntem datori s-o facem. Este interesant faptul că Isus Hristos a putut disprețui rușinea pe cruce și noi am fost mântuiți prin această jertfă, dar când vine vorba doar să spunem despre această jertfă care ne-a salvat viața, ne este rușine. Iar și mai interesant, este faptul că avem tot felul de discuții cu acești oameni oameni, de la mașini și politică ajungând la sport și afaceri; dar când vine vorba despre cel mai important subiect al vieții , îl ocolim cu acuratețe. Cred că acesta este un motiv mult mai real pentru care ar trebuie să ne fie rușine de noi, nu pentru faptul că mărturisim, ci pentru faptul că nu mărturisim.

În plus, nemărturisind Evanghelia nu facem altceva decât să nu ascultăm de Domnul Isus și să nu împlinim marea trimitere care este perfect valabilă și pentru noi. Marcu 16:15-16: „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” Trebuie să recunoaștem că nu pe toți ne-a chemat Dumnezeu să fim evangheliști care se plimbă prin toată lumea și această se datorează și faptului că nu toți avem aceeași cantitate, aceeași doză de pasiune în acest domeniu. Unii au o pasiune mai mare și alții au o pasiune mai mică. Însă ideea îi că ea trebuie să existe și să fie pusă în practică în cazul în care am fost mântuiți cu adevărat. Nu putem compara pasiunea noastră de evanghelizare cu cea a apostolului Pavel care ne spune că: Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma. Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Romani 1:15-16. Dar, în societatea în care ne-a așezat Dumnezeu, avem datoria să ne punem pasiunea în practică, în speranța că nu doar viața noastră a fost salvată, ci și a altora care ascultă Evanghelia. Și credeți-mă că nu trebuie să fiți învățători în Biserică pentru a putea să-i evanghelizați pe alții. Aceasta este doar un mit nejustificat biblic. Cu toții putem să facem asta, dacă ne dorim cu adevărat și avem o pasiune care izvorăște din Duhul lui Dumnezeu pentru proclamarea lui Isus în fața oamenilor necredincioși.  A fost viața voastră salvată? Aveți voi pasiune pentru a evangheliza oamenii care nu sunt mântuiți? Sunteți gata să călcați pe eul vostru și să vorbiți despre Hristos fără vă fie rușine? Sunteți interesați ca și alți oameni să aibă o viață salvată? Dacă da, atunci spuneți altora oriunde v-ați afla, la școală sau la serviciu, spuneți despre Cel care v-a salvat viața, ca și ei să aibă parte de această salvare a vieții.

 

Astăzi vom începe o nouă serie, scurtă, de mesaje biblice intitulată: „Să creştem în intimitate cu Dumnezeu”. În timp ce mă gândesc la tema aceasta, am un singur obiectiv în minte: acela de a deveni conştienţi şi convinşi că nu există nimic pe acest pământ care să ne aducă mai multă plăcere decât cunoaşterea lui Dumnezeu într-un mod intim, cât mai profund posibil. Să fim atât de convinşi de adevărul acesta, încât să Îl căutăm pe El mai mult decât orice altceva.

Ştiu că unii dintre dumneavoastră suferiţi fie în trup, fie în suflet; treceţi printr-o perioadă grea şi tot ce vă doriţi e să scăpaţi de această durere. Vreau ca în timpul acestei serii scurte de mesaje să fiţi deschişi, cel puţin, la posibilitatea că o relaţie cu Dumnezeu, şi cunoaşterea Lui la un nivel intim ar putea fi o opţiune mai bună chiar şi decât alungarea acelei dureri. Unii dintre noi am venit aici cu atât de multe probleme de peste săptămână şi cu atât de multe lucruri cu care ne confruntăm, iar cea mai mare dorinţă pe care o avem e să rezolvăm acea problemă, să se întâmple ceva în acel domeniu din viaţa noastră. Aşa că vreau să vă rog să fiţi deschişi la posibilitatea că nu se reduce totul la acea problemă. Şi că, de fapt, cunoaşterea lui Dumnezeu la un nivel mai intim poate fi un rezultat chiar mai bun decât rezolvarea acelei probleme.

Ştiu că unii dintre dumneavoastră vă luptaţi cu un păcat anume. Aţi căzut pradă unor pofte, deşi ştiţi că aceasta Îl întristează pe Dumnezeu. Însă vă place atât de mult, dorinţa e atât de mare, încât deja vă gândiţi că veţi săvârşi acel păcat în săptămâna care urmează, chiar dacă sunteţi acum aici. Vreau să vă rog să luaţi în considerare posibilitatea că intimitatea cu Dumnezeu vă poate aduce mai multă plăcere decât păcatul în care sunteţi implicaţi. Ştiu că acum vi se pare imposibil. Te gândeşti: „Omule, nici nu-ţi imaginezi câtă plăcere îmi oferă. Sunt dependent de el. Înseamnă atât de mult pentru mine.” Dar îţi spun că intimitatea cu Dumnezeu, cunoaşterea acestui Dumnezeu, e mai presus de orice plăcere pământească. Rugăciunea mea e ca, deja după acest prim mesaj, să ai convingerea că nu există nimic pe pământ care să-ţi aducă mai multă satisfacţie şi plăcere decât cunoaşterea lui Dumnezeu la un nivel intim.

Unii dintre voi vă întrebaţi, poate, cum vă va ajuta cunoaşterea profundă a lui Dumnezeu într-o problemă specifică pe care o aveţi. „Problema nu se schimbă, durerea nu pleacă. Cum poate să mă ajute o relaţie?” Răspunsul meu e că o relaţie corectă schimbă totul. O relaţie bună şi corectă schimbă totul. Chiar dacă situaţiile rămân la fel, relaţia schimbă totul. Dacă mă gândesc la relaţia mea cu Isus Cristos, prefer să trec prin încercări şi perioade dificile cu Isus, decât să am toată bogăţia, sănătatea şi confortul din lume, fără să-L am pe El. Relaţia aceasta poate să fie atât de fascinantă, încât să preferi să fii cu El decât în orice alt loc fără El. Pentru mine nimic nu se compară cu a-L cunoaşte pe Domnul Issus.

Uneori uităm cât de bine ne merge în viaţă. Ştiţi de ce? Pentru că în lumea aceasta suntem obişnuiţi şi parcă programaţi să ne gândim la ceea ce nu avem. De câte ori aprinzi televizorul, vezi o reclamă la lucruri pe care nu le ai, pentru a ţi se trezi apetitul. Toată lumea vrea să ne concentrăm la ceea ce nu avem şi să tânjim după acele lucruri. Biblia ne spune să nu ne dorim mai mult, ci să fim mulţumitori pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Însă de cele mai multe ori nu recunoaştem cât de bine ne merge. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat să nu mai băgaţi în seamă binecuvântările pe care vi le-a dat Dumnezeu. Că ne-am obişnuit doar să ne plângem. „Vai ce mă dor genunchii!” Şi tot te plângi, şi tot te plângi, până când, într-o zi, vezi un om cu picioarele amputate şi parcă te trezeşti dintr-o dată şi spui: „Doamne, Îţi mulţumesc că am genunchi, chiar şi plini de durere. Ce mare binecuvântare mi-ai oferit.”

Asta încerc să vă readuc aminte: cât de binecuvântaţi sunteţi că Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu, că sunteţi mântuiţi şi că sunteţi copii ai lui Dumnezeu. Pentru că acum, chiar acum, acolo afară, sunt zeci de oameni, sute, mii, milioane, care nu sunt copiii Lui. Vreau să ne aducem aminte cât de binecuvântaţi suntem că Isus ne-a promis cerul, iar mulţi alţii vor ajunge în iad. De atâtea ori ne uităm la toate lucrurile pe care nu le avem, în loc să ne oprim şi să realizăm că avem totul. Suntem într-o relaţie mântuitoare cu Dumnezeu. Noi suntem aleşii Lui, preaiubiţii Lui, mireasa lui Cristos. Noi suntem copiii Lui. Ne numeşte prieteni. Şi dacă stai să te gândeşti, wow, cât de extraordinar e să ai prietenia lui Dumnezeu, intimitate cu Creatorul.

Ştiu că avem probleme şi trecem prin încercări, dar gândeşte-te la faptul că eşti împreună cu Dumnezeu chiar acum. Dumnezeul despre care tocmai am cântat, te iubeşte atât de mult. Gândeşte-te la lucrurile pe care le-ai făcut în viaţă şi L-ai întristat. Gândeşte-te cât de mult L-ai supărat. Biblia spune că El te-a iubit atât de mult, încât Şi-a privit Fiul suferind  şi murind pe o cruce pentru tine, plătind pedeapsa pentru toate păcatele tale. Toate acestea doar pentru că voia atât de mult să fie într-o relaţie cu tine. Să-L poţi cunoaşte şi să ai pacea Lui.

Aşa că, dintr-o dată, eşti în uniune cu Dumnezeu. Mulţi dintre voi aţi fost şi botezaţi. Putem asemăna acest lucru cu ceremonia unei căsătorii în care mori faţă de vechiul eu şi intri într-o uniune cu Cristos, mărturisind public că sunteţi împreună pentru totdeauna. Însă uităm asta şi ne aţintim privirea înspre alte lucruri. Această tendinţă de a ne uita la ce nu avem, e ca o boală. Nenumăraţi oameni care şi-au înşelat partenerul – atât bărbaţi cât şi femei – şi-au distrus căsnicia, şi-au pierdut copiii. Totul s-a destrămat în viaţa lor, după care merg la un păstor, la un consilier, spunând: „Nu am preţuit ce am avut până când nu am pierdut acel lucru. Nici măcar nu-mi explic de ce mi-am înşelat soţia, pentru că, de fapt, îmi iubesc soţia şi copiii. Am pierdut totul fiindcă pentru o secundă mi-am luat privirea de la cea aveam şi m-am lăsat sedus de ceea ce nu aveam. Am eşuat, am pierdut totul.”

Am auzit de atâtea ori cum cineva a uitat cât de bine îi merge, a crezut că a găsit ceva mai bun, a plecat după himera aceea şi a pierdut totul. În acelaşi fel, unii uită cât de bine e să fii cu Dumnezeu. Au găsit un păcat sau ceva atrăgător şi au mers în direcţia aceea: o relaţie păcătoasă, o dependenţă care le-a adus nefericirea. Şi apoi s-au întrebat de ce au ales acea cale. „Am uitat cât de bine e să ai intimitate cu Dumnezeu. Am neglijat frumuseţea trăirii cu Cristos şi am început să merg în altă direcţie. Nu ştiu de ce am făcut-o. Am irosit toţi acei ani departe de Dumnezeu.” Dar unii se întorc şi îşi dau seama că nu e un loc mai bun în care să fii decât mână în mână cu Creatorul tău. Dumnezeu şi cu tine împreună!

Cred că, dacă suntem sinceri, toţi ne luptăm cu asta. Din când în când, „cealaltă opţiune” pare mai tentantă, nu-i aşa? Hai să fim sinceri! Câteodată vedem ispita şi spunem: „Dacă aş putea trăi pentru mine, să fac ce vreau, când vreau şi să mă simt bine. Să trăiesc pentru mine, doar în plăceri.” Te uiţi la tot ce are lumea de oferit şi uneori e tentant.

Asaf, autorul Psalmului 73 – despre care vom vorbi azi – a fost foarte sincer în privinţa sentimentelor lui. În biserică de multe ori nu e aşa. Venim la biserică şi ne prefacem că totul este în regulă, că nu suntem ispitiţi, că nu invidiem pe nimeni, că toţi ne sunt simpatici. Însă psalmistul ne spune sincer cât de ispitit, cât de invidios a fost; cei nelegiuiţi nu-i erau deloc simpatici. Asaf şi-a permis să spună: „O, ce bine arată totul în ograda lor!” În versetul întâi spune: „Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.”

Asaf începe prin a spune că ştie că Dumnezeu e bun cu poporul Lui – în mintea lui ştie asta. Cu toţii ştim asta, nu? Că Dumnezeu e bun cu noi, şi că El nu ne poate face decât bine. Noi suntem copiii Lui, suntem mireasa Lui, suntem prietenii Lui. „Tot ceea ce se întâmplă în viaţa mea va fi folosit de El pentru binele meu. Ştiu că Dumnezeu e bun cu mine, dar aproape că am eşuat”, spune psalmistul. „Era să mi se îndoaie piciorul, aproape că am renunţat la a-L urma pe Dumnezeu. Aproape că am mers în direcţia opusă.” „Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi”.

Aţi observat cum prosperă cei răi? Nu te deranjează să vezi asta? Cuvântul folosit pentru prosperitate (fericire) e „shalom” ceea ce înseamnă în ebraică: „Pace” sau „Totul e bine”.

Câteodată vezi cei mai răi oameni de pe pământ stând relaxaţi pe iahturile lor, cu un surâs de plăcere şi confort şi nu îţi vine să crezi. Uneori Îl întrebăm pe Dumnezeu: „De ce le permiţi să trăiască astfel? Tipul ăsta Te batjocoreşte, e împotriva Ta şi Tu îl binecuvântezi cu toată bunăstarea materială, cu sănătate şi tot ce are nevoie?” Psalmistul spune: „Ştiu că Dumnezeu e bun cu mine, dar uneori mă uit la aceşti oameni răi cu invidie, pentru că văd că sunt fericiţi şi mă întreb: „Oare de ce Îl urmez pe Dumnezeu? Uită-te la cutare ce face! Şi lucrurile par să-i meargă bine. Am văzut shalom, pacea, binele, totul în viaţa lor pare să meargă perfect, şi ei sunt răi! Aproape că am renunţat la credinţă din cauza lor.”

În versetul 4 continuă: „Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin şi zice: «Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?»” (vv. 4-11). Cu alte cuvinte: „Uită-te la oamenii răi de pe pământ! Parcă oamenii cei mai bogaţi şi mai aroganţi, nu au probleme; sunt sănătoşi, înstăriţi, puternici. Literalmente nimic nu-i tulbură până la moarte.” Poate ne gândim că vor muri într-un mod groaznic. Sau că vor avea probleme înainte de moarte, dar se pare că au murit în pace. Aţi văzut probabil criminali care urmează să primească pedeapsa cu moartea? În momentul execuţiei au un rânjet pe faţă în timp ce înfruntă moartea. Şi te întrebi cum se poate ca un criminal să aibă pace? Ce se întâmplă de fapt?

Ba mai mult, de partea cealaltă vezi altceva. Când te uiţi la cei neprihăniţi, eşti contrariat. Când am fost în prim mea tabără după ce m-am întors la Dumnezeu, aveam paisprezece ani şi jumătate. Acolo am cunoscut un om, un frate care se ocupa de tabere de copii. Era un om de o simplitate şi de o bunătate incredibile. Eu care veneam dintr-un cu totul alt mediu, eram frapat că pot exista astfel de oameni. Omul acela era un sfânt. Într-o zi mergând cu maşina spre casă, a murit strivit de o altă maşină. A rămas soţia cu cinci copii, dintre care, fiica cea mai mică de doar un an sau doi. Unii sfinţi mor în tragedii cumplite, iar alţii, răi din cale-afară, corupţi până în măduva oaselor, lacomi, batjocoritori, conduc maşini de sute de mii de euro, îşi fac vacanţele de câteva ori pe an pe iahturi prin Caraibe sau cine mai ştie pe unde – de fapt, ai impresia că pentru ei toată viaţa este o vacanţă continuă şi te întrebi: Ce face Dumnezeu, că nu mai înţelegi nimic?

Asaf spune despre cei răi că „îşi înalţă gura până la ceruri”, adică Îl batjocoresc şi Îl blestemă pe Dumnezeu. Ai crede că Dumnezeu e gata să judece astfel de persoane. Dar nu o face. Aşa că aceşti oameni îl batjocoresc pe Dumnezeu spunând: „Mă aude Dumnezeul tău?” şi nimic nu li se întâmplă. Psalmistul e exasperat de această situaţie şi Îi cere lui Dumnezeu să facă ceva. În versetul 12 spune: „Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile”. Lor nu le pasă de nimic! Nu le pasă de moralitate, nu le pasă de nimic şi totuşi par să se îmbogăţească tot mai mult. „Așa îi văd eu pe cei răi,” spune Asaf.

Mulţi se poticnesc în asta. N-aţi auzit oameni spunând: „Dacă ar exista un Dumnezeu…” De ce? Cum explici de ce mor atâţia oameni credincioşi în cele mai inimaginabile moduri posibile: ucişi cu pietre, decapitaţi, jupuiţi, arşi de vii prin Orientul Mijlociu, îngropaţi de vii? Cum explici că în unele ţări din lumea a treia aproape 48% dintre copiii care se nasc mor înainte de 18 ani? şi celor răi, batjocoritori şi aroganţi le merge din ce în ce mai bine. Parcă nimic nu-i tulbură niciodată.

În versetul 13, spune: „Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit. Dacă aş zice: «Vreau să vorbesc ca ei», iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi” (vv. 13-15). Mai întâi, spune că degeaba şi-a curăţit inima. Se întreabă de ce să trăiască o viaţă curată. „Trăiesc o viaţă curată şi sunt în suferinţă. Tipul ăsta trăieşte o viaţă destrăbălată şi totul îi merge bine. Nu are nici o logică. Mi-am irosit viaţa. Degeaba mi-am spălat mâinile şi am încercat să mă păstrez curat. Totul a fost în zadar, spune el. Pentru că sunt pedepsit şi lovit. Sunt încercat şi totuşi Îl urmez pe Dumnezeu.” Însă mai spune ceva: „Dacă aş zice: «Vreau să vorbesc ca ei», iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi”. Este un verset foarte important.

„Iată cum m-am simţit. Iată ce gânduri îmi treceau prin minte. Dacă aş fi vorbit ca ei…” Imaginaţi-vă cum ar fi ca eu să fi încheiat predica aşa, spunând: „E o tâmpenie. Am avut o săptămână foarte grea, deşi sunt un slujitor al lui Dumnezeu care încearcă să trăiască pentru gloria lui Dumnezeu.” Cum ar fi să răbufnesc, să mă înfurii şi să spun toate aceste lucruri? „Ah, lui Dumnezeu nici că îi pasă de mine.” Aşa este că unii s-ar simţi descurajaţi de aceste cuvinte. Asaf era un slujitor, oamenii îl urmau, îl ascultau, îi cântau cântecele. Dacă ar fi vorbit şi s-ar fi comportat ca şi ceilalţi, ar fi dovedit o mărturie proastă pentru ceilalţi, i-ar fi descurajat pe mulţi. Uneori se întâmplă asta. Trăim dezamăgiri şi nu ştim cum să ne adunăm de pe jos, dar mergem înainte de dragul celorlalţi să nu-i destabilizăm şi să-i ducem în direcţii greşite. Asaf suferă, dar tace. El şi-a scris Psalmul după ce a aflat răspunsul. Dar până atunci a tăcut. Noi nu facem asta. Noi ne verbalizăm dezamăgirile, frustrările împotriva lui Dumnezeu şi nici nu realizăm ce mult îi slăbim pe ceilalţi în credinţă.

Asaf se confrunta cu o luptă interioară, dar a tăcut. Dacă ar fi verbalizat ceea ce gândea şi simţea, ceilalţi ar fi fost afectaţi. În cele din urmă s-a dovedit că Dumnezeu i-a arătat lui Asaf de ce procedează aşa, dar ce s-ar fi întâmplat cu ceilalţi? Poate că s-ar fi pierdut. Îmi place ce spune în continuare, în versetele 16-23, „M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă.”

Psalmistul spune că atunci când a încercat să înţeleagă şi să priceapă ce se întâmplă în lume, a fost deprimat, a fost împovărat şi tulburat, până a intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu: „Toate aceste lucruri mă supărau, dar apoi am intrat în prezenţa lui Dumnezeu şi am privit lumea din perspectiva Lui. Şi atunci totul s-a schimbat. Atunci când am intrat în prezenţa lui Dumnezeu şi m-am uitat la toate problemele, mi-am dat seama că Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Într-o clipă vieţile lor se vor sfârşi. Într-o clipă va veni pedeapsa şi totul se va dărâma pentru ei. Însă nu am văzut perspectiva eternă până când am intrat în prezenţa lui Dumnezeu. Până când am intrat în Locaşul lui Dumnezeu, m-am uitat în jos şi am înţeles cum funcţionează lucrurile. Am înţeles că oamenii pot alege şi aleg răul, dar la sfârşit totul va fi clar. Toate motivaţiile greşite şi toată răutatea va fi descoperită. Aceşti oameni pot crede că le merge bine şi poate până la sfârşitul vieţii au un sentiment fals de pace, dar atunci când vor sta înaintea lui Dumnezeu într-o clipă totul se va schimba.” Asaf spune: „dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu”. Până când am intrat în Locaşul lui Dumnezeu şi am privit lucrurile din perspectiva Lui.

Atunci când intrăm în prezenţa lui Dumnezeu, ne rugăm şi vorbim cu El, stăm în prezenţa Lui, în intimitate cu Creatorul, şi ne uităm la toate lucrurile din perspectiva Lui, vom spune: „Acum problema asta nu pare aşa gravă. De aici, toate lucrurile care mi-au plăcut, nu îmi mai par atât de plăcute. Lucrurile care mi s-au părut groaznice, nu îmi mai par la fel atunci când mă uit din perspectiva Lui şi intru în Locaşul Lui ca să privesc de acolo ce înseamnă viaţa de fapt.” Aşa că, din perspectiva veşniciei, totul are o altă semnificaţie.

„Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie”. Cu alte cuvinte, Asaf suferea în inima lui şi era mânios în duhul lui. Se numeşte „prost şi fără judecată”, spune că era ca un „dobitoc”. „Am spus atâtea înaintea Ta Doamne, am cam pierdut controlul.” Vi s-a întâmplat vreodată asta? „Doamne nu am vrut să te iau la întrebări. Am spus nişte lucruri stupide. Inima mea era îndurerată, eram întristat în duhul.”

Uneori te uiţi în urmă la lucrurile pentru care te-ai mâniat şi te întrebi cum ai putut fi mânios pe Dumnezeu pentru ceva ce s-a dovedit a fi cel mai bun lucru din viaţa ta? „Ce s-a întâmplat de fapt m-a adus aproape de El.” Aşa că ani mai târziu te uiţi în urmă şi îţi ceri iertate pentru că ai fost necugetat. Unele din cele mai mari regrete pe care le am în sunt legate de cuvintele pe care I le-am adresat lui Dumnezeu în momente în care am pierdut controlul, în care eram mânios pentru ce s-a întâmplat şi L-am luat la întrebări. Asaf zice: „Doamne, uitându-mă în urmă, îmi dau seama că m-am comportat ca un nebun prin faptul că Te-am luat la întrebări.”

Apoi spune în versetul 23 zice: „eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă”. „Chiar şi atunci când eu m-am comportat ca un ticălos, chiar şi atunci când am pierdut controlul şi am pus la îndoială întregul Tău caracter, Tu erai acolo şi mă ţineai de mână.”

Începând cu versetul 24 lucrurile iau o întorsătură frumoasă: „Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (vv. 24-28). La sfârşit, psalmistul spune: „Chiar în mijlocul acelor lucruri, Tu mă ţineai. Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Mă vei duce într-un loc în care e paradis cu adevărat, în care nu va mai fi durere sau suferinţă. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Abia aştept să fiu cu Tine!”

Întrebarea mea e: Îl iubim cu adevărat pe Isus sau iubim doar lucrurile pe care ni le poate El oferi? Gândiţi-vă puţin: dacă aţi putea avea cerul alături de toate plăcerile de pe pământ şi toate frumuseţile naturale, fără nicio boală, fără nicio durere, fără moarte, fără conflicte, cu toţi prietenii alături, dar fără Isus, aţi fi împliniţi? Asaf întreabă: „Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine?” De multe ori spunem că abia aşteptăm să ajungem în cer şi să îl vedem pe tata, să o vedem pe mama sau pe alţii. Nu e nicio problemă în asta, dar vă întreb: avem o pasiune mai mare pentru a-L vedea pe Dumnezeu? Psalmistul declară că mai presus de orice vrea să Îl întâlnească în cer pe Dumnezeu, că îşi doreşte să fie cu El, să Îl vadă faţă în faţă.

„Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”. Poţi spune şi tu la fel? Ai avut un moment în viaţă în care ai putut spune asta? Faptul că acest pământ, această planetă nu are nimic atrăgător în afară de Dumnezeu. Îl iubeşti tu atât de mult? Poate alţii au bogăţii, sănătate, tinereţe sau orice altceva, dar ţie nu-ţi pasă de toate acestea. „Eu Îl am pe Dumnezeu, ce altceva îmi pot dori de pe acest pământ?” Încă îţi mai doreşti alte lucruri de pe pământ care îţi par mai atrăgătoare? Sau spui: „Da, într-adevăr, am momente în care sunt atras de anumite lucruri, dar, mai presus de toate, Te doresc doar pe Tine, Doamne! Nu merită să trăiesc pe acest pământ pentru altceva decât pentru Tine. Nu vreau nimic decât pe Tine!”

Dacă ai avea posibilitatea să schimbi locul cu cei mai bogaţi sau cei mai admiraţi oameni din lume, ai face-o? Asaf zice: „La mine nici nu se pune problema. Să renunţ la cunoaşterea lui Dumnezeu şi intimitatea cu Creatorul meu?”

Unii dintre voi poate vă întrebaţi dacă nu se poate să le ai pe amândouă. Să ai toate bogăţiile, toată bunăstarea, dar şi pe Dumnezeu. Dacă îţi pui întrebarea asta, nu îl cunoşti pe Dumnezeu aşa cum ar trebui să-L cunoşti. Pentru că toată ideea în cunoaşterea lui Dumnezeu e că ajungi într-un punct în care spui ca David în Psalmul 23: „Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic”. „Dumnezeu e păstorul meu. Ce altceva îmi pot dori? De ce mi-aş dori altceva? El mă duce la ape de odihnă, are grijă de mine. Toiagul şi nuiaua Lui mă protejează. Am tot ce am nevoie! Îl am pe El! E extraordinar! Eu şi Dumnezeu e tot ce-mi doresc.” Exact acelaşi lucru îl spune şi Asaf: „Ce altceva îmi pot dori pe pământ? Nu-mi doresc nimic altceva pe pământ sau în cer decât pe Tine Doamne!”

Îmi place enorm ultima propoziţie a psalmului, cea din versetul 28: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu”. Poţi să spui asta? Poţi să spui: „El e tot ce am nevoie!” Asaf zice: „Ceilalţi pot avea ce vor, dar fericirea mea e să-L am pe Dumnezeu şi e atât de bine să fiu aproape de El! Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Nu-mi doresc nimic altceva de pe pământ. Sunt atât de împlinit să-L am pe El!”

Ştiu că unii dintre voi realizaţi că nu sunteţi la acest nivel şi vă întrebaţi cum să ajungeţi acolo? Poate spuneţi: „Încă tânjesc după alte lucruri, vreau ca lucrurile să se rezolve, vreau una sau alta. Isus nu a fost îndeajuns pentru mine până acum. Cum pot repara asta?”

Vreau să-ţi spun ceva: A-L iubi pe Dumnezeu este destul de greu, pentru că noi suntem răi. Noi nu putem iubi prin puterea noastră. Nu Îl putem iubi pe Dumnezeu, nu putem iubi oamenii. Nu putem să-i iubim cu adevărat. Pentru mine e mai greu pentru că nu excelez la capitolul relaţii, dar de când am conştientizat acest lucru, mă rog mai des ca Dumnezeu să mă ajute să pot relaţiona mai bine, pentru că nu îmi vine în mod natural. Este un verset extraordinar în Deuteronom capitolul 30:6. Dumnezeu spune poporului Israel: „Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti”. Cine trebuie şi poate să ne schimbe inima? Dumnezeu! Nu e ceva ce realizezi prin puterea ta. Nu devii destul de bun să-L iubeşti pe Dumnezeu prin propria ta putere. Dumnezeu ne spune că El va face asta: El va schimba inimile noastre pentru a-L iubi din toată inima.

Haideţi să fim sinceri cu Dumnezeu, să ne deschidem inima înaintea Lui şi să spunem: „Doamne, vreau să Te cunosc mai mult, vreau să trăiesc mai profund cu Tine, vreau să ajung să spun ca Asaf că Tu eşti tot ce contează pentru mine şi pe pământ şi în cer, că Tu eşti satisfacţia mea supremă, desfătarea desăvârşită a sufletului meu.”

Bebe Ciaușu
Pastorul Bisericii Baptiste din Ineu

 

Doamne binecuvântează America și toți americanii. În această zi istorică de sărbătoare Te rog să privești cu mila și îndurarea Ta la această țară cu o moștenire creștină autentică. Binecuvântează prezentul și viitorul acestei țări. Binecuvântează generația de azi și de mâine să păstreze valorile moștenite de la fondatorii acestui stat, care l-au construit pe principiile și valorile lăsate de Tine în Sfânta Scriptură.

Binecuvântează președintele actual al Statelor Unite. Binecuvântează întreaga conducere federală, națională și locală din SUA. Ajută fiecare om înălțat în dregătorii să te cunoască pe tine, să iubească oamenii și să gestioneze puterea încredințată de Tine cu responsabilitate și cu dragoste pentru oameni.

Binecuvântează Biserica Ta din SUA să ardă în clocot pentru Tine atât pe continetul American, cât și până la capătul pământului. Binecuvântează păstorii, diaconii și liderii de tineret responsabili de alte inimi să poată face față atacurilor diavolului și în orice bătălie spirituală să fie învingători. Binecuvântează consilierii spirituali ca în aceste vremuri să fie sursa Ta de mângâiere pentru orice inimă frântă.