Current track

Title

Artist

Background

Author: cristian

Page: 7

Timpul este elementul definitoriu al existenței noastre. Unitatea de măsură a vieții este timpul. Data nașterii sau timpul când ne-am născut este un aspect cheie al identității noastre. Chiar și Dumnezeu acționează în timp. Așa dar, ce facem cu timpul care ne este oferit? „Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele” Efeseni 5:16 Articolul PREDICA de […]

Organizaţia Release Internaţional sprijină creştinii persecutaţi din toată lumea. „Partenerii noştri ne spun că atacurile împotriva creştinilor vor fi în creştere în China comunistă şi sora ei mai mică Coreea de Nord, sub islam în Iran şi Malaysia şi în India aflată sub influenţa hinduismului radical,” spune Paul Robinson directorul organizaţiei. „Cu toată persecuţia şi […]

Argentina a devenit miercuri cea mai mare țară din America Latină care a legalizat avortul, sfidând opoziția publică a Papei Francisc, precum și a liderilor catolici ai națiunii. Senatul a adoptat proiectul de lege pentru legalizarea avortului (38 voturi pentru – 29 contra), la numai două săptămâni după ce acesta a fost aprobat în Camera […]

2 ianuarie 2021 „Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” – Geneza 2:17 . Ai la dispoziție cunoașterea binelui și a răului. Spunea cineva: „Când te uiți în adânc, și adâncul se uită în tine.” În grădina Eden erau Adam […]

1 ianuarie 2021 „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”- Geneza 1:1 Mii de păsări au murit în noaptea de Anul Nou, în Roma. Datorită faptului că s-au speriat de artificii, au zburat din cuiburile lor la miezul nopții, apoi au fost orbite și înșelate de luminile și zgomotele asurzitoare, așa încât nu s-au […]

IMPORTANT: Prin traducerea acestui articol nu îndemn pe nimeni într-o direcție sau alta. Lămuririle tehnice le fac specialiștii în domeniu. Creștinii sunt chemați să fie oameni a căror judecată se deprinde, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău. Cred că articolul acesta poate fi de folos. Un pic de istorie ne poate ajuta să înțelegem […]

Am postat sâmbătă pe profilul meu un video cu mărturia unui medic creștin român, care s-a vaccinat în Anglia. Îl cunosc, a fost student în Timișoara și slujește ca pastor într-o biserică română din Anglia. Am stat în casa lui și am predicat în biserica păstorită de el. Mă așteptam să fie reacții pro și […]

Fraților, nu credeți tot ce apare pe Internet. Boala COVID-19 există, și nu e ca o gripă obișnuită și se tratează în unele cazuri foarte greu. O spun asta din propria experiență după două săptămâni petrecute în spital și din experiența unchilor mei doctori, care salvându-și pacienții s-au pomenit între viață și moarte. Vaccinul contra […]

„Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbește și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui”. Psalmul 50:1 Este vădită strădania crescândă a lumii seculare de a-L scoate pe Dumnezeu din conștiința oamenilor; una din metodele folosite de dușmanii lui Cristos în această luptă oarbă, fiind aceea de a elimina din viața publică toate simbolurile care mai amintesc omului pierdut în păcate de venirea în lumea noastră […]

Cel mai căutat verset din Biblie în 2020 a fost cel cu o poruncă și promisiune clară din partea Lui Dumnezeu: „Nu te Teme, Eu te sprijinesc”! Într-un an de criză și pandemie, cel mai căutat verset din Biblie, conform dezvoltatorilor aplicației de citire a Bibliei YouVersion a fost cel de la Prorocul Isaia, unde […]


Current track

Title

Artist

Background