Cinci motive pentru care cred
Written by Surse Externe on aprilie 14, 2021
Primul meu motiv ţine de un fel de predestinare. M-am născut din părinţi credincioși. Credeau cu adevărat, se rugau, citeau, frecventau adunările religioase. Exemplul și învăţătura lor, obiceiurile religioase și de viaţă pe care mi le-au lăsat moștenire sunt valori incomparabile, pe care nu le-aș schimba pe nimic.
Orașul în care am crescut era vestit în podgorii, iar locuitorii erau frecvent aghesmuiţi. Proprietarul locuinţei noastre avea vie, cramă și o masă sub nuc, unde poposeau clienţii fideli, la băut și sporovăială. La intrarea în curte era o regie, de unde se aprovizionau bărbaţii care se respectau. Am ajuns astfel să cunosc din primii ani dampful specific al sclavilor alcoolului și tutunului și să mă mir cum acestea par multora mai bune decât apa curată și aerul pur. Exemplul și învăţătura din familie au fost suficiente ca să resping stilul de viaţă al lumii, împreună cu fratele și surorile mele.
M-am născut din părinţi credincioși.
În fiecare zi, cel puţin seara, dacă nu și dimineaţa, părinţii ne adunau pe toţi la o scurtă slujbă. Un cântec creștin, un text din Biblie, o rugăciune, o îmbrăţișare. Ne-au învăţat să citim înainte de a intra în clasa întâi și ne-au învăţat ceva muzică, astfel că, pe lângă școală, aveam o viaţă foarte bogată. Educaţia creștină din familie m-a ferit de efectul coroziv al învăţământului comunist.
Al doilea motiv pentru care sunt credincios este că am avut, încă din copilărie, o viaţă socială aparte. Tata era predicator și adesea slujea în diferite localităţi. Uneori îl însoţeam și îmi plăcea să-i ascult predicile, sau să-l admir cum antrena și dirija corul, pe care-l formase într-un sat.
Am avut, încă din copilărie, o viaţă socială aparte.
Mergeam cu mama la adunările religioase, unde cântam, ne rugam, ascultam predica și socializam cu credincioșii: ţărani care veneau pe jos de la distanţe mari. Luam masa împreună, ne mai întâlneam pentru un program de cântece și poezii, după care ne despărţeam. Aveam relaţii preietenești și cu vecinii: evrei, ortodocși, catolici. La școală aveam prieteni colegi, dar primeam și o doză de săpuneală în fiecare zi de luni, din partea dascălilor: încă un rezon social în favoarea credinţei.
Al treilea motiv pentru care cred este și acela că religia m-a încurajat să mă rog lui Dumnezeu. Mai întâi imitaţii formale sau rugăciuni păgâne, în care Îi ceream lui Dumnezeu anumite favoruri. Am înţeles cu timpul că, asemenea unei adevărate prietenii, interesele Celuilalt contează mai mult, că interesele mele trebuie să se subordoneze.
Când ne rugăm, „Facă-se voia Ta” vine înainte de „pâinea noastră”.
În anotimpul ateismului roșu, credinţa mi-a adus nu doar sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, ci și dovezi că El răspunde cererilor noastre. Când mezinul nostru, la trei ani, a înghiţit aproape un flacon de drajeuri medicale, făcând apoi convulsii și intrând în comă; când după toate eforturile de a-l dezintoxica, medicul nu ne dădea speranţe, la cine mai puteam apela? Nu sunt singurul care m-am rugat, dar sunt singurul care știu cum m-am rugat atunci. A doua zi dimineaţa am primit vestea că băiatul s-a trezit din comă. citeste mai mult: https://semneletimpului.ro/analize/top/cinci-motive-pentru-care-cred.html
