Ioan Ciobotă: DOMNUL STEAGUL MEU
Written by Surse Externe on iunie 1, 2021
DOMNUL, STEAGUL MEU
„Moise a zidit un altar şi i-a pus numele
‘Domnul, steagul meu’.”
(Exod 17:15)
————————————
Am văzut un steag fluturând undeva pe o instituție, și era rupt, era făcut ferfeniță datorită vânturilor și ploilor. Și mă gândeam la faptul că unul dintre numele lui Dumnezeu în Biblie este „IEHOVA NISSI”, sau „Domnul, steagul meu”. Este și numele pe care Moise îl pune unui altar.
Pe de altă parte, în profetul Daniel, capitolul 7:14 scrie:
„I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească,
pentru ca să-i slujească toate
popoarele,
neamurile,
şi oamenii de toate limbile.
Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică,
şi nu va trece nicidecum,
şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”
Steagurile de pe acest pământ reprezintă imperii aflate încă în viață, altele sunt doar de colecție, reprezintă imperii care s-au stins și au dispărut, iar din alte civilizații sau imperii nu a mai rămas nici măcar steagul. Nu mai știm nici măcar ce steag au avut, ci au devenit una cu pământul.
Un steag reprezintă o anumită putere militară, politică, economică, etc.
Spre deosebire de toate acestea, „Domnul, steagul meu”, „nu va trece nicidecum”, „stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică […] şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”
Ce bucurie să știm că suntem de partea lui Dumnezeu, care este steagul nostru cu adevărat, care nu va trece niciodată, niciun vânt și nicio ploaie nu-L va putea distruge, nu-L va putea face ferfeniță, așa cum am văzut eu acel steag, ci El rămâne pentru totdeauna!
Dumnezeu glorificat și binecuvântat!
Slăvit să fie Numele Lui!
————————————-
Ioan Ciobotă
30 Mai 2021