Current track

Title

Artist

Background

Toni Berbece: Copilul acesta a învins moartea de trei ori în prima lună de viață…

Written by on iunie 30, 2021

Emanuel înseamnă “Dumnezeu este cu noi”, iar când Dumnezeu este cu tine moartea nu te poate învinge nici când ai 2-3 kg și o inimioară micuță. Emanuel s-a născut prematur, cu o lună înainte de termen, iar noi, Biserica Profides, am început să mijlocim pentru el. La scurt timp după naștere inima i s-a oprit de două ori, a fost resuscitat, iar Domnul a poruncit inimii micuțului să-și facă treaba cât timp vrea El. Apoi i s-a descoperit și o hemoragie internă, iar medicii nu-i dădeau șanse, dar Cel care a secat scurgerea de sânge a acelei femei a poruncit și acestei hemoragii să se retragă.
Copilul acesta a experimentat deja câteva miracole, iar noi am fost tare întăriți în credință. Când alții au scris moarte în dreptul lui, noi am crezut în Emanuel Domnul, în Cel care ne-a spus: “Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi (Exod 14:14).” Dumnezeu luptă și astăzi pentru cei ce se încred în El, iar planurile Lui nu pot fi distruse. Suntem indistructibili atât timp cât Hristos are un plan prin care să-Și proslăvească numele cu noi, aici jos.
Cu prețuire,
Toni Berbece